Leo Messi a vorbit despre porția de plâns cu soția sa de după ce a aflat că nu rămâne la Barcelona.
Publicitate
Lionel Messi a vorbit despre momentul în care a primit vestea că nu va rămâne la FC Barcelona în acest sezon. Conform Marca, argentinianul de 34 de ani a fost forțat să plece de pe Camp Nou din cauza situației financiare a clubului, iar acest lucru l-a rănit groaznic, chiar dacă și-a găsit o nouă echipă, PSG.
„Tatăl meu a venit acasă să-mi dea vestea”, a transmis Lionel Messi, într-un interviu. „El fusese să se vadă cu președintele Laporta și când a revenit mi-a zis că voia să mă pregătească înainte să le spună Antonelei și copiilor. Când i-am zis am început să plângem, eram foarte supărați și apoi ne-am consultat să vedem cum le zicem și copiilor”.
„În decembrie le-am spus că o să rămânem la club și ne-am dat seama că o să fie un mare șoc, mai ales pentru Thiago”, a adăugat argentinianul. Oricum ar fi, fotbalistul speră din tot sufletul că cei trei băieți ai săi se vor adapta rapid noii lor vieți. „De multe ori ne gândim prea mult, iar apoi puștanii acceptă lucrurile într-un mod în care nu ne așteptam. Thiago este ca mine, noi suferim în interior și nu spunem nimic. Dar nu e nimic prea serios, o să se adapteze ca restul”.
„După ce Barcelona ne-a dat de veste, nu știam ce o să facem. Nu aveam unde să plecăm. Au fost momente de incertitudine și emoții, nu știam de unde să o luăm de la capăt, încotro ne ducem. A fost dificil până le-am zis la revedere oamenilor. Însă, odată ce am ajuns la înțelegerea cu PSG, nu pot decât privesc înainte. O să începem să ne pregătim individual, dar și ca familie pentru această schimbare”, a mai spus Messi.
Argentinianul a mai spus că a ținut legătura cu prietenul său Neymar Jr. în tot acest timp. „Când tatăl meu a început să negocieze cu Leonardo (directorul sportiv de la Paris Saint-Germain, n.r.), Neymar știa”, a continuat Leo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu