PDL a încercat mai multe variante pentru schimbarea numelui partidului, în vederea alegerilor de anul acesta. Judeţul test pare să fie Hunedoara, unde liderii PDL, UNPR şi PNŢCD au decis să facă o alianţă care va candida sub numele de USP. Până să fie revocată la Colegiul Director, PDL propusese Mişcarea Populară, dar nu a avut succes.
Actul de colaborare electorală a fost semnat de preşedinte PDL Hunedoara, Dorin Gligor, vicepreşedinte UNPR, Mircia Muntean, şi preşedintele PNŢCD Hunedoara, Florin Muţiu, notează Mediafax.
Potrivit protocolului semnat, cele trei formaţiuni politice judeţene vor participa împreună la alegerile locale sub sigla USP, iar însemnele acesteia sunt reprezentate de un copac cu o coroană de stele amplasate pe un fond verde.
„Această formulă este o alianţă electorală. Fiecare partid îşi păstrează identitatea, inclusiv culorile şi siglele consacrate, la care vom reveni fiecare, după câştigarea alegerilor. Deci, însemnele USP sunt valabile până în data de 11 iunie. Copacul şi stelele pe fond verde sunt însemnele echipei, în interiorul căreia fiecare partid îşi păstrează identitatea", a declarat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News