Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. Potrivit acesteia, iarna își intră în drepturi, vremea se răcește accentuat.
ÎN ŢARĂ
Duminică, vremea va fi în general închisă. În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, pe parcursul zilei va ploua moderat cantitativ, iar seara şi noaptea în Maramureş, nordul Moldovei şi Transilvania, pe arii restrânse ploile se vor transforma în lapoviţă şi trecător ninsoare. În restul teritoriului doar izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. În zona montană, treptat, vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla tare, mai ales în a doua parte a intervalului, viscolind ninsoarea. În special după orele amiezii, vântul se va intensifica local şi temporar şi în celelalte zone. Dimineaţa va fi ceață pe spații mici în sud, în est şi în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 7 grade.
LA BUCUREŞTI
Cerul va avea înnorări și vor fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă. Vântul va deveni în general moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 4...5 grade. În primele ore ale zilei este posbil să apară ceața.
ÎN ŢARĂ
Luni, răcirea vremii va fi accentuată, se va resimţi pe timpul zilei în regiunile nordice şi centrale, iar noaptea va cuprinde toată ţara; temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade, iar cele minime între -9 și 2 grade. Cerul va avea înnorări temporare. Se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter local, predominant sub formă de ninsoare în nordul şi centrul teritoriului şi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în celelalte zone. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, unde pe creste va viscoli sau spulbera zăpada, dar izolat şi trecător şi în restul ţării.
LA BUCUREŞTI
Cerul va avea înnorări și, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ la început sub formă de ploaie, apoi şi lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
ÎN ŢARĂ
Marțim, valorile termice vor continua să scadă în toată țara, astfel că vremea va deveni mult mai rece decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii noiembrie. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade, iar cele minime între -12 și -2 grade. În nordul, nord-estul și centrul țării și la munte, cerul va avea înnorări temporare și local va ninge slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului în regiunile sudice, unde ninsori slabe se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și centrale, dar şi la munte, unde în zona înaltă va sufla tare și va continua să viscolească şi să spulbere zăpada.
LA BUCUREŞTI
Vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă de -6...-4 grade.
ÎN ŢARĂ
Miercuri, valorile termice diurne vor marca o creștere ușoară față de ziua precedentă în cea mai mare parte a țării. În jumătatea nordică a teritoriului, cerul va avea înnorări temporare și, mai ales în a doua parte a intervalului, pe arii restrânse va ninge slab. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona de munte, unde, cu precădere pe creste, va mai viscoli și spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 6 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News