Vremea se află într-un proces de răcire, mai accentuat în sudul, estul şi centrul ţării.
Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, în prima parte a zilei în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în zona montană înaltă.
JOI, 13 aprilie
Valorile de temperatură, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară, se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi în prima parte a nopţii în Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, precum şi la munte, unde vor fi averse şi trecător descărcări electrice.
Izolat, mai ales în regiunile nordice se pot cumula cantităţi de apă însemnate. Pe crestele montane precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar local şi temporar în cursul zilei şi în nord-vestul şi centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 9 grade.
VINERI, 14 aprilie
Vineri, valorile termice vor fi apropiate de cele ce ar fi normale în această perioadă în nord, centru si nord-est, în timp ce în restul teritoriului va fi o vreme mai caldă decât în mod obișnuit.
Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade la Miercurea Ciuc și 23 de grade la Giurgiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News