Cinci deținuți au înșelat cu peste 25.000 de euro, prin metoda 'Accidentul', o femeie de 72 de ani din Alba Iulia.
Ieri, 8 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au efectuat 2 percheziții domiciliare, pentru documentarea activității infracționale a 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 38 de ani, bănuiți de înșelăciune, prin metoda „Accidentul”, care, în prezent, sunt încarcerați într-un penitenciar din țară, informează IGPR într-un comunicat de presă.
Pe 9 iunie a.c., indivizii ar fi apelat, din penitenciar, o femeie de 72 de ani din Alba Iulia și s-ar fi dat drept reprezentanți ai un spital. Vârstnica a fost informată apoi că fiica ei ar fi fost victima unui accident rutier grav și, pentru acoperirea costurilor medicale, i-ar fi solicitat 24.000 de euro.
Ba mai mult, unul dintre deținuți și-ar fi schimbat tonalitatea vocii și ar fi susținut că este fiica ei. În cele din urmă, vârstnica a oferit unor persoane care s-au prezentat la domiciliul ei suma de 25.246 euro.
Astfel, ieri, 8 iulie, au fost efectuate două percheziții domiciliare, în Constanța și Caraș-Severin, în urma cărora au fost ridicate diferite mijloace de comunicații. Cercetările continuă.
'Din cercetări a reieșit că, în seara de 9 iunie a.c., ar fi apelat, din penitenciar, o femeie, de 72 de ani, din Alba Iulia, sub pretextul că ar fi reprezentanți ai unui spital, iar fiica acesteia ar fi fost victima unui accident rutier grav și i-ar fi solicitat 24.000 de euro, în vederea acoperirii unor costuri medicale.
Pentru a determina femeia să le ofere banii, unul dintre bărbați și-ar fi schimbat tonalitatea vocii și ar fi susținut este fiica victimei, confirmându-i cele prezentate, motiv pentru care aceasta a dat curs solicitării și a înmânat, unor persoane, care s-au prezentat la domiciliul ei, 25.246 de euro.'
Pentru documentarea și probarea activității infracționale, ieri, 8 iulie, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziții domiciliare, în județele Constanța și Caraș-Severin, în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diferite mijloace de comunicații.
Polițiștii din Alba Iulia au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Unității Centrale de Analiză a Informației, precum și ai inspectoratelor de poliție județene Constanța și Caraș-Severin.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.', a transmis IGPR, vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News