”Pe asta se bazează escrocii. MARE ATENȚIE!”, a spus Tudorel Butoi.
Psihologul criminalist Tudorel Butoi a explicat, pentru DC News, de ce o metodă veche de înșelăciune, metoda 'accidentul', este atât de actuală și pe ce se bazează escrocii atunci când fac portretul victimelor.
DC News: Deși este o metodă veche de înșelăciune, cum explicați că aceasta este mai actuală ca oricând în ciuda tuturor avertismentelor și informărilor?
„În infracționalitate se merge mereu pe temeiul eficienței. În acest caz, se păstrează modul de operare. 'Accidentul' este o legendă frumos construită. Însă, este credibilă în sensul că se poate întâmpla. Se adresează persoanelor care fac parte din anturajul afectiv al victimei. Ne referim aici la părinți, frați, bunici, soți, care nu au sub control activitatea victimei. Dacă ar avea sub control activitatea victimei, această metodă de înșelăciune nu ar mai avea efect. Dar cum 'accidentatul' este în provincie sau în străinătate la muncă această metodă a căpătat noi proporții variate. Nu mai este prezentat doar accidentul auto, ci a apărut și accidentul la locul de muncă. Componenta afectivă, emoțională, este cea care estompează componenta rațională, discernământul. Dacă mintea este estompată în această iederă sufocantă a emoției avem de-a face cu un comportament și o logică emoțională. a spus psihologul criminalist, Tudorel Butoi.
DC News: Considerați că societatea actuală devine tot mai emoțională și nu se mai bazează pe rațiune?
„Da. Este foarte bună această întrebare pentru că, pe măsură ce societatea avansează, prin numeroase elemente tehnice, de inventică, de ultra-tehnologizare a vieții noastre, toate acestea sunt aducătoare de hedonism, de plăceri. Prin urmare, acestea aduc comportamente emoționale, care au la bază trăirea plăcerii drogului, alcoolului și a plăcerilor sexuale. Toate acestea se îmbracă emoțional și se continuă în sezonul manifestărilor în aer liber, pe muzică electronică, în care toți țopăie, se dezlănțuie. Vorbim despre aceeași zonă emoțională pentru care vom suporta consecințele”, a concluzionat Tudorel Butoi, psiholog criminalist pentru DC News.
Rămâi pe DC News, în perioada următoare, vom publica partea a doua a interviului cu psihologul criminalist, Tudorel Butoi, cu privire la explicația din spatele succesului festivalurilor de muzică electronică din această perioadă, pe ce comportamente cheie se bazează acestea.
Vezi și Metoda accidentul. MAI, o nouă avertizare
Vezi și Înşelată cu 10.000 RON. Metoda care face noi victime!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News