Metoda Piedone, soluție pentru judecătorii șantabili de la CCR

În spațiul public circulă scenarii potrivit cărora unii judecători ai CCR sunt șantajabili, fie pe baza dosarului personal, fie al unor rude, fie din cauza unor posturi primite de acestea. Personal, nu sunt convins de așa ceva, dar mecanismul de numire al judecătorilor de la Curtea Constituțională presupune, din start, o afiliere politică. Nu mai contează dacă primesc avantaje de la cei aflați la Putere sau dacă sunt vulnerabili față de informațiile strânse de cei din Opoziție. Oricum au o datorie față de partidele care i-au pus în post. Cu alte cuvinte, pârghiile de influență există în codul genetic al instituției, iar deciziile cu 5 la 4 din cadrul CCR susțin această variantă.

Totuși, în cazul ipotetic în care ar exista un ”șantaj” la adresa unuia sau mai multor judecători, mișcarea ar putea avea efect contrar. Să ne amintim povestea lui Piedone. În presă se specula că primarul este la mâna celui care conduce DNA, din cauză că și-a luat carnetul de conducere la Pitești. Astfel își explicau unii trecerea lui Piedone în tabăra PDL, cu care bătuse palma pentru o alianță electorală. Primarul a plecat în vacanță, stabilind că va reveni cu trei zile înainte de lansarea campaniei. Probabil, a confirmat și telefonic, de pe plaja din Dubai, că va conduce  Alianța pentru București, cum se numea asocierea cu PDL, la locale. Altfel nu-mi explic de ce PDL a anunțat pentru sâmbăta respectivă o mare conferință la Sala Palatului.

Piedone s-a întors miercuri dimineața din vacanță și la ora 14 anunța că părăsește UNPR și revine în partidul cu care a câștigat alegerile. O eventuală reîncepere a hărțuielii penale îl victimiza și îi creștea popularitatea. 

Marea serbare de la PDL s-a amânat sine die...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel