#metoo. Celebră gimnastă, mărturii cutremurătoare: Eram molestată. Am crezut că mor

Gimnastică
Gimnastică

Fosta gimnastă McKayla Maroney, 21 de ani, medaliată la Jocurile Olimpice, a dezvăluit că și ea a avut parte de molestări.

"Cuvintele tuturor din ultimele zile au fost o inspirație pentru mine. Știu că e greu să vorbești în public despre ceva așa oribil și personal, pentru că mi s-a întâmplat și mie.

Lumea trebuie să știe că nu se întâmplă doar la Hollywood. Se întâmplă peste tot. Oriunde este o poziție de putere, pare că există posibilitatea unui abuz. Am visat să merg la Jocurile Olimpice, iar lucrurile pe care le-am îndurat au fost inutile și dezgustătoare.

Am fost molestată de doctorul Larry Nassar, doctorul echipe de gimnastică a Statelor Unite. Doctorul Nassar mi-a zis că primeam «tratament medical necesar, care a fost oferit tuturor, de mai bine de 30 de ani». A început când aveam 13 ani, la unul dintre primele mele cantonamentele cu echipa națională, în Texas, și nu s-a terminat până când am renunțat la sport. Părea că sunt sub amenințare oricând omul aceasta avea o șansă. S-a întâmplat și la Londra, chiar înainte ca eu și echipa mea să câștigăm medalia de aur, s-a întâmplat chiar și înainte ca eu să câștig medalia de argint.

La 15 ani, cea mai înfricoșătoare noapte

Pentru mine, cea mai înfricoșătoare noapte a fost când aveam 15 ani. Am zburat toată ziua și toată noaptea ca să ajung cu echipa la Tokyo. Mi-a dat o pastilă pentru a dormi în timpul zborului. Următorul lucru pe care îl știu e că m-am trezit cu el, într-o cameră de hotel, priminind «tratament». Am crezut că în acea noapte voi muri.

Jocurile Olimpice trebuie să aducă bucurie și speranță oamenilor. Inspiră lumea să lupte pentru visuri, să creadă că totul este posibil prin muncă și dedicare. Îmi aduc aminte că mă uitam la Jocurile Olimpice din 2004, aveam 8 ani, și îmi spuneam că într-o zi voi fi și eu acolo, purtând roșu, alb și albastru și concurând pentru țara mea. Am reușit, dar nu am ajuns acolo fără să plătesc.

Lucrurile trebuie să se schimbe... dar cum începem? Nu sunt un expert, dar iată gândurile mele.

Unu: Vorbind și conștientizând lumea despre abuzurile care se petrec
Doi: Oamenii, instituțiile, organizațiile și cei care au poziții de putere, trebuie să răspundă pentru acțiunile deplasate și pentru comportamentul lor
Trei: Educare și prevenire, cu orice cost
Patru: Să avem zero toleranță pentru cei care fac abuzuri și pentru cei care îi protejează.

Este posibil să stopăm acest tip de abuz? Este posibil ca supreviețuitorii să vorbească fără să își pună cariera și visurile în pericol? Sper. Tăcerea noastră le-a dat persoanelor greșite putere pentru prea mult timp. E timpul să ne luăm puterea înapoi. Și niciodată nu e prea târziu ca să vorbim", a scris McKayla pe Twitter, scrie GSP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel