Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor din guvernele PSD, spune că se pregătește declararea insolvenței Metrorex.
Într-o postare pe Facebook, Răzvan Cuc, ministru al Transporturilor în timpul Guvernelor PSD, spune că ministrul Cătălin Drulă ar pregăti declararea insolvenței Metrorex.
„Cum v-am mai spus, ministrul Drulă vrea să atârne de gard metroul bucureștean!
Mâine, într-o ședință pregătită de uneltele USR-PLUS din Consiliul de Administrație de la Metrorex SA, se pregătește declararea insolvenței companiei.
În spatele răngii și a declaraților războinice lui Drulă, acest „capo di tutti capi” al găștii din fruntea Ministerului Transporturilor, se ascunde agenda unui jaf de proporții. Insolvența visată înseamnă valorificarea rapidă și ticăloasă a tuturor resurselor companiei.
De altfel, pe taraba acestui guvern găsim și vom găsi în continuare bucăți din avuția națională. Avuție pe care haita lui Cîțu o consideră pradă personală și o vinde cât ai clipi în folos propriu.
De ce să nu salveze Metrorex SA? Pentru că doar îngenuncheată poate compania să devină halca de bunăstare visată de o mână de progresiști susținută și de șefii haitei!“, a scris Răzvan Cuc.
Metrorex a atribuit unui consorțiu din Turcia proiectarea și construcția a cinci stații de metrou, între Piața 1 Mai și aeroportul Băneasa. Cele 500 de milioane de euro din fondurile europene nerambursabile sunt pierdute în acest moment de România.
Licitația a durat mai bine de doi ani și a fost câștigată de firmele turcești Alsim Alarko și Makyol, care vor proiecta și construi primele şase staţii ale Magistralei M6 (1 Mai- Băneasa – Aeroport Otopeni). Companiile care au pierdut au dreptul la contestații, deci nu se știe când vor demara efectiv lucrările, care ar trebui să dureze patru ani. Contractul în curs de atribuire, în valoare de 1,2 miliarde de lei, cuprinde însă doar 7 din cele 12 stații ale M6, scrie clubferoviar.ro.
Linia nouă de metrou (Magistrala 6) urma să aibă un traseu de 14,2 km şi să cuprindă 12 staţii, dar ministrul Cătălin Drulă nu susține realizarea celui de-al doilea lot al magistralei, de la stația Tokyo (Băneasa Shopping City) la stația Otopeni. Autoritățile consideră că nu mai e necesară o linie de metrou până la aeroport întrecât există legătura feroviară construită pentru Euro 2020, iar banii ar trebui alocați pentru Magistrala 5, Eroilor-Pantelimon.
Cele 500 de milioane de euro, fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru M6 sunt ca și pierduți, întrucât nu poate fi respectată condiția de finalizare a lucrărilor până în 2023, odată ce acestea nu au început și oricum sunt estimate a dura patru ani (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu