Metrou Aeroport. Metrorex anunţă decalarea termenului limită pentru depunerea ofertelor

Metrou
Metrou

Termenul limită pentru depunerea ofertelor de proiectare şi execuţie a structurii de rezistenţă pe secţiunea 1 Mai - Tokyo de pe Magistrala 6 de metrou va fi decalată cu 20 de zile în urma depunerii unei contestaţii de către un operator economic.

'În data de 15.03.2019, Metrorex a publicat în SEAP anunţul de participare pentru proiectarea şi execuţia structurii de rezistenţă a secţiunii 1 Mai - Tokyo, 'Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Magistrala 6 1 Mai - Otopeni).

Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.1: 1 Mai - Tokyo, aferent Magistralei 6 de metrou. Un operator economic a depus o contestaţie în data de 28.05.2019, iar în urma măsurilor de remediere, contestaţia a fost retrasă în data de 31.05.2019. Procedura de atribuire va continua după ridicarea suspendării în urma pronunţării soluţiei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), urmând ca termenul limită de depunere a candidaturilor să fie decalat cu 20 de zile', se precizează într-un comunicat Metrorex remis luni AGERPRES.

Proiectul Magistralei 6 de metrou 1 Mai - Otopeni este finanţat din fonduri de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020. Valoarea estimată a obiectivului de investiţii fără TVA este de 1,27 miliarde de lei.   Obiectul proiectului este realizarea unei linii de transport public între Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi Bucureşti, contribuind astfel la dezvoltarea economiei regionale şi îmbunătăţirea mediului urban prin reducerea blocajelor de trafic, accidentelor rutiere şi poluării aerului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel