MH17. Avion prăbușit în Ucraina. Niciun sistem de rachete Buk sau alte echipamente militare ale forţelor armate ruse nu a trecut frontiera ruso-ucraineană, a declarat vineri seara un reprezentant al Ministerului rus al Apărării, după prăbuşirea avionul Boeing 777 în estul Ucrainei, relatează agenţia RIA Novosti.
"Este imposibil să faci acest lucru pe ascuns", a declarat el, denunţând informaţii potrivit cărora autorităţile de la Kiev au reţinut doi specialişti, cetăţeni ruşi, care ar fi fost însărcinaţi cu "corectarea traiectoriei rachetelor Buk", notează Mediafax.
"Vă amintim că acest tip de specialişti sunt folosiţi doar pentru sistemele de arme ale căror obiective sunt situate la sol", a adăugat oficialul rus.
MH17. Avion prăbușit în Ucraina. Anterior, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a declarat că avionul malaysian prăbuşit în estul Ucrainei probabil a fost doborât cu o rachetă sol-aer de tip Buk SA-11, lansată dintr-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi.
MH17. Avion prăbușit în Ucraina. La rândul lor, separatiştii au afirmat că "armele noastre nu bat mai sus de 4.000 de metri, nu avem (rachete) Buk, absolut niciuna".
MH17. Avion prăbușit în Ucraina. Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi într-o zonă din Ucraina aflată sub controlul insurgenţilor proruşi, accidentul soldându-se cu 298 de morţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu