MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. Zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines, prăbuşit la mijlocul lui iulie în estul Ucrainei, zbura la o altitudine cu 1.000 de metri mai mică decât era prevăzut în planul de zbor, a anunţat vineri ministrul olandez de Externe.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. "Cursa MH17 trebuia, potrivit planului său de zbor, să zboare la înălţimea de 11.000 de metri, însă a primit din partea autorităţilor ucrainene ordinul de a zbura la altitudinea de 10.000 de metri", a afirmat ministrul Frans Timmermans.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. "Acestă schimbare poate fi explicată prin motive operaţionale, care aveau scopul de a garanta o distanţă suficientă între cursa MH17 şi un alt aparat care zbura la 11 kilometri înălţime", a adăugat el.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. În afară de acestă schimbare de altitudine, planul de zbor al MH17 nu a fost modificat, a dat asigurări ministrul olandez.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. Potrivit agenţiei olandeze ANP, acest plan de zbor fusese aprobat de Eurocontrol, înălţimea minimă pentru zbor în regiune fiind de 9,7 kilometri.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. Zborul MH17 Amsterdam-Kuala Lumpur a fost doborât la 17 iulie în timp ce survola estul Ucrainei, o zonă unde au loc confruntări între armata ucraineană şi forţele insurgente separatiste. Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. Printre persoanele de la bord se aflau 193 de olandezi şi 43 de malaysieni, dintre care 15 membri ai echipajului.
MH17 AVION PRĂBUȘIT ÎN UCRAINA. În urma acestei catastrofe, peste 220 de sicrie conţinând rămăşiţele unora dintre victime au fost transportate spre Olanda cu scopul de a fi identificate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu