"Mi-a picat cerul în cap". Sorin Bontea nu a mai suportat ce se întâmpla și a spart ce a nimerit, în platoul Chefi la cuțite (VIDEO)

Sorin Bontea a avut o reacție nervoasă, în platoul "Chefi la cuțite".

Seară de sacrificiu la Chefi la cuțite pentru toate cele trei echipe: cel de-al zecelea battle s-a încheiat cu egalitatea între tabăra lui Florin Dumitrescu și cea a lui Cătălin Scărlătescu. Verdictul le-a impus astfel celor trei Chefi să trimită fiecare câte doi concurenţi la duel. Cel de-al zecelea battle culinar s-a impus ca lider detaşat de audienţă, într-o ediţie care s-a încheiat cu nu mai puţin de două eliminări. Mariposa şi Nadd Hu au părăsit aseară competiţia culinară, cu doar două ediţii înainte de semifinala sezonului doisprezece. 

Cel de-al zecelea battle Chefi la cuţite, difuzat aseară în intervalul 20:29 – 00:07, s-a impus ca lider incontestabil de audiență pe toate targeturile. Pe segmentul de public comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, a înregistrat 8.2 puncte de rating și 30.7% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul secund, Pro TV, a obținut 5.3% puncte de rating şi 19.8% cotă de piață. Și la orașe, show-ul culinar Chefi la cuțite s-a situat pe primul loc, înregistrând 8.5 puncte de rating și 24.6% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului 2, Pro TV, a obținut 4.7 puncte de rating și 13.7% cotă de piață. Chefi la cuțite s-a impus ca lider de piață și la nivel național, cu 7.4 puncte de rating și 21.7% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 5.9 puncte de rating și 17.3% cotă de piață. În minutul de aur, 20:49, show-ul culinar de la Antena 1 a fost urmărit de peste 1.7 milioane de telespectatori. 

Totodată, Antena 1 s-a impus ieri ca lider detaşat de audiență pe întreg intervalul orar Prime Time şi Whole Day, pe segmentul de public comercial, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, dar şi pe segmentul urban. 

Una dintre cele mai grele încercări ale celor trei echipe

Cel de-al zecelea battle a debutat aseară cu un tur de forţă prin bucătăriile lumii, în destinații aparte, proba constând în pregătirea unor preparate specifice zonelor respective. Împărţirea destinaţiilor culinare s-a făcut şi de această dată în urma unui joc, câştigat de data această de echipa Saint Tropez. „Mi se pare cel mai greu lucru de azi, să împarţi ţările!”, a mărturisit Chef Dumitrescu. Trei amulete au fost aruncate aseară în joc, în încercarea Chefilor de a-şi adjudeca victoria.

"Ai dreptul să te foloseşti de serviciile lui Rikito!”, a fost avantajul la care a recurs chef Bontea, în vreme ce Chef Dumitrescu a declanşat din nou alarma cu următorul mesaj: "Ai puterea să opreşti comunicarea verbală a echipelor adverse. Ei vor avea voie să comunice doar prin semne, întreaga probă!”. Nici nu s-au apucat bine de proba zilei, când alarma a sunat din nou în platou, declanşată tot de chef Bontea: "Ai puterea să alegi un interval de 30 de minute în care concurenţii echipelor adverse fac schimb de bancuri. Atenţie, Chefii rămân la bancurile lor!”. 

Astfel, cel de-al zecelea battle a putut fi numit cu uşurinţă una dintre cele mai grele încercări ale celor trei echipe de până acum, conducându-le aproape în imposibilitatea de a duce proba la bun sfârşit. Deşi s-au pus cu toţii de acord ca cea mai bună farfurie a fost cea a echipei Soarelui Răsare, juriul, colegii de la Radio Zu, au dat un verdict neaşteptat: 4-4-3 farfurii, din care doar trei pentru echipa lui Chef Bontea.

"Nu voiam să plâng în faţa lui!”

Supărat la culme, cheful şi-a descărcat nervii pe farfuriile din platou: "Inseamnă că nu mai ştiu nimic despre mâncare!”, a tunat el. Şi pentru că a fost egalitate, au intrat la duel câte doi concurenţi din fiecare echipă.

Verdictul Chefilor a fost dur: Mariposa şi Nadd Hu au părăsit aseară competiţia. "Mi-a picat cerul în cap, pentru că, deşi nu m-am gândit niciodată că o să ajung atât de departe, deşi mi-am dorit foarte mult, durerea în suflet a fost mare! Foarte mare!”, a dezvăluit printre lacrimi Mariposa. De cealaltă parte, Nadd Hu s-a ţinut tare: "Mi-a părut atât de rău că mi-am lăsat echipa în trei oameni, mi-a părut rău că l-am dezamăgit pe chef... Îmi venea foarte tare să plâng, dar nu voiam să plâng în faţa lui!”.

Duminica viitoare, de la 20:00 şi luni, marți și miercuri, de la 20:30, presiunea crește în bucătăria Chefi la cuțite cu noi confruntări din ce în ce mai dificile, înainte de aflarea marelui câştigător al sezonului 12. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel