Mic dejun: Ouă marmorate cu roșii pe grătar. Cum se prepară rețeta

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Kiro Wang)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Kiro Wang)

Dacă vrei un mic dejun delicios, îți propunem să încerci rețeta de mic dejun cu ouă marmorate și roșii pe grătar.

Ingrediente

4 ouă
1 roşie medie
1 lingură ulei
sare, piper negru

Sos de busuioc

2 frunze mari de busuioc
1 priză oregano uscat
4 linguri ulei măsline extravirgin
1 priză sare grunjoasa de mare

Cum se prepară

Pentru sos: se pune busuiocul cu sarea grunjoasă în mojar şi se pisează un pic, să se zdrobească. Se adaugă 2 linguri de ulei şi se mai pisează până busuiocul e mărunţit bine. Se adaugă restul de ulei şi oregano şi se amestecă, potrivit e-retete.ro.

Se taie roşia rondele groase (o roşie normală vine tăiată cam în 3-4 felii, după ce decupaţi o felie subţire în zona unde a fost codiţa; dacă roşia e mai mică, se poate tăia în jumătate). Se ung feliile cu ulei. Se încinge foarte tare o tigaie grill, fără a pune grăsime în ea (cca 5 minute, la foc mare). Se adaugă roșille şi se țin câte 2 minute pe fiecare parte. Trebuie să se înmoaie pe grătar, dar nu atât de tare încât să se rupă când le luaţi. Ca să le scoateţi din tigaie vă puteţi ajuta de o paletă. Se scot roşiile pe o farfurie.

Într-o tigaie mică (cca 16 cm) se adaugă puţin ulei (între 1/2 şi 1 lingură). E preferabil să se folosească o tigaie antiaderentă, în care ouăle nu se lipesc. Astfel, veţi folosi puţin ulei. Se pun câte două ouă deodată în tigaie. Cu o lingură se sparg gălbenuşurile şi se amestecă uşor în acea zonă, să se amestece gălbenuşul cu albuşul. Se condimentează cu sare şi piper negru.

Imediat ce albuşurile devin alb-opac, întoarceţi ouăle cu o paletă. Dacă se rup, nu e o problemă, întoarceţi pe rând toate bucăţile. Lăsaţi-le doar câteva secunde să se facă şi pe a doua parte.
Scoateţi ouăle marmorate direct pe farfurie. Aşezaţi alături câte 2 felii de roşie coaptă pe care le stropiţi cu sos de busuioc.

Vezi și: Mic dejun bulgăresc. Sandvișuri cu brânză feta şi ouă, la cuptor: Rețeta super simplă

Mic dejun nemțesc. Rețeta gustoasă de Bauernfrühstück

BONUS: Omletă olandeză cu cremă de brânză, roșii cherry și pătrunjel

Ingrediente

1 buc lipie
2 buc ouă
1 buc ceapă
1 buc ardei
1 legătura pătrunjel
50 gr crema de brânză
2 buc roşii Cherry
3 linguriţe ulei de măsline
1 vârf de cuţit sare
1 vârf de cuţit piper negru

Cum se prepară

Curăţăm şi tăiem ceapa în 2 bucăţi egale. O jumătate de ceapă se toacă foarte foarte mărunt, iar cealaltă jumătate o vom face feliuţe subţiri. Încingem tigaia, adăugăm cele 3 linguriţe de ulei de măsline şi călim ceapa la foc mic, cel mai mic posibil, potrivit gatesc.ro.

Între timp tăiem ardeiul felii subţiri, pe care le adăugăm peste ceapă semi călită. Ceapă se va ţine la călit aproximativ 10 minute şi după cele 10 minute adăugăm ardeiul roşu încă 3-4 minute. Batem ouăle foarte bine şi adăugăm peste ceapă şi ardei. Amestecăm foarte bine până când se formează cubuleţe din omletă. Până când se separă între ea.

Ungem lipia cu cremă de brânză pe un colţ. Aşezăm omletă şi roşiile cherry. Adăugăm pătrunjel şi începem să rulăm lipia dinspre colţul opus cremei de brânză pentru a sta lipită. Tăiem lipia în 2 bucăţi egale pe mijloc şi este gata de servire.

Vezi și: Prăjitură cu mascarpone și căpșune. Rețeta de vară

Prăjitură fără coacere. Este gata în 15 minute! Ai nevoie de 300 g biscuiți, lapte, zahăr pudră, budincă de vanilie...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel