Ai încercat micul dejun tradițional evreiesc? Rețeta de Shakshuka este foarte simplă și delicioasă.
Ingrediente
– 200 g ardei gras roșu/capia/gogoșar
– 100 g ceapă albă
– 400 g roșii
– 50 ml ulei de măsline
– 2-3 căței de usturoi
– 1 linguriță de fulgi de chilli
– 1 linguriță de cumin
– 4 ouă
– 80 g măsline Kalamata
– pătrunjel
– oregano
– ceapă verde
– sare și piper după gust
Cum se prepară
Curățăm ceapa, ardeiul și usturoiul. Ardeiul și ceapa le tăiem julienne, usturoiul mărunt și le punem la călit cu ulei de măsline și puțină sare. Urmează apoi să opărim roșiile, iar pentru asta, punem o cratiță cu apă să fiarbă, scrie chefnicolaietomescu.ro. Punem roșiile crestate ușor în apa care fierbe câteva secunde, după care le scoatem în apă rece.
Le decojim și le tăiem cuburi. Adăugăm roșiile peste compoziția de ardei, alături de măsline și condimente. Continuăm să gătim până se formează un sos. Facem 4 găuri în care punem ouăle și le acoperim cu un capac pentru 3-4 minute sau cât este nevoie pentru coagularea albușului.
Servim cu frunze de oregano și ceapă verde tăiată rondele.
Vezi și: Mic dejun țărănesc. Cea mai bună rețetă pentru diminețile de weekend
BONUS: Omletă olandeză cu cremă de brânză, roșii cherry și pătrunjel
Ingrediente
1 buc lipie
2 buc ouă
1 buc ceapă
1 buc ardei
1 legătura pătrunjel
50 gr crema de brânză
2 buc roşii Cherry
3 linguriţe ulei de măsline
1 vârf de cuţit sare
1 vârf de cuţit piper negru
Cum se prepară
Curăţăm şi tăiem ceapa în 2 bucăţi egale. O jumătate de ceapă se toacă foarte foarte mărunt, iar cealaltă jumătate o vom face feliuţe subţiri. Încingem tigaia, adăugăm cele 3 linguriţe de ulei de măsline şi călim ceapa la foc mic, cel mai mic posibil, potrivit gatesc.ro.
Între timp tăiem ardeiul felii subţiri, pe care le adăugăm peste ceapă semi călită. Ceapă se va ţine la călit aproximativ 10 minute şi după cele 10 minute adăugăm ardeiul roşu încă 3-4 minute. Batem ouăle foarte bine şi adăugăm peste ceapă şi ardei. Amestecăm foarte bine până când se formează cubuleţe din omletă. Până când se separă între ea.
Ungem lipia cu cremă de brânză pe un colţ. Aşezăm omletă şi roşiile cherry. Adăugăm pătrunjel şi începem să rulăm lipia dinspre colţul opus cremei de brânză pentru a sta lipită. Tăiem lipia în 2 bucăţi egale pe mijloc şi este gata de servire.
Vezi și: Omletă țărănească la cuptor. Rețeta rapidă plină de savoare
Dar poate preferi un mic dejun nemțesc.
Ingrediente
2 linguri ulei de măsline
5 cartofi curăţaţi, tăiaţi cuburi şi fierţi
100 grame şuncă presată
1 ceapă medie, tocată
1 ardei roşu, tăiat cuburi
sare
paprika
pătrunjel
3 ouă bătute ca pentru omletă
Cum se prepară
Se călesc ceapa şi ardeiul. Se împing către margine şi se adauga cartofii fierţi şi o lingură de ulei. Se rumenesc câteva minute. Se adauga şunca presată, sare şi piper, paprika şi se călesc 2-3 minute. Se amestecă toate legumele din tigaie şi se adaugă pătrunjelul, scrie bucataras.ro. Se adaugă ouăle, se amestecă, iar când încep să se gătească se ia tigaia de pe foc. Ouăle ar trebui să aibă o consistenţă cremoasă. Se serveşte imediat cu ketchup.
Vezi și: Mic dejun spaniol: Tortilla de patatas - Rețeta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News