Pepsi şi fondul care administrează averea cântăreţului Michael Jackson au anunţat, joi, că vor lansa în curând o campanie globală în cadrul căreia silueta celebrului artist american va fi imprimată pe un miliard de cutii produse de această companie de băuturi carbogazoase.
Michael Jackson, care afirma în reclamele din anii 1980 că Pepsi este "alegerea unei noi generaţii", va apărea - în câteva dintre legendarele sale poziţii de dans - în noua campanie, care va coincide cu împlinirea a 25 de ani de la lansarea albumului "Bad", scrie Mediafax.
O ediţie limitată cu noile cutii Pepsi va fi pusă în vânzare mai întâi în China, sâmbătă, iar apoi ele vor ajunge în magazinele din Statele Unite, la sfârşitul acestei luni. Produsele vor fi comercializate ulterior şi în Asia, America de Sud şi Europa.
Fanii cântăreţului, decedat în iunie 2009, vor avea totodată posibilitatea de se înscrie într-un concurs pentru a obţine bilete la show-ul "Michael Jackson: The Immortal World Tour" pus în scenă de compania Cirque du Soleil.
Pepsi, fondul care administrează averea starului şi casa de discuri Sony Music s-au asociat cu ocazia acestui proiect pentru a include în campanie şi câteva pasaje muzicale extrase de pe albumul "Bad", lansat de Michael Jackson în 1987.
Noile cutii Pepsi, care au imprimată silueta "regelui muzicii pop", fac parte din campania "Live for Now", lansată de această companie cu scopul de a promova cultura pop şi de a-şi impulsiona propriile vânzări. Pepsi-Cola se află pe locul al treilea în topul producătorilor de băuturi carbogazoase din Statele Unite, pe o piaţă în scădere, după Coca-Cola şi Diet Coke.
Pepsi a anunţat că şi cântăreaţa rap Nicki Minaj va face parte din noua campanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu