Dezvăluirile apar într-un interviu în care cinci foste menajere de la ferma starului din Neverland îl descriu pe artist drept "cea mai murdară și mai insalubră persoană de la Hollywood", relatează luni The Independent.
"Michael (...) își făcea nevoile peste tot în casă și i se părea ceva normal", a declarat o menajeră pentru New York Post. O alta susține că l-a văzut urinând în casă după o vizită a lui Oprah Winfrey, în 1993, la ferma din Los Olivos. Casa era perfect curată până când Oprah, Elizabeth Taylor și un echipaj de televiziune au plecat, ziua următoare. Atunci (Michael) a urinat pe podea la intrare, chiar pe unde intrase Oprah. Era ireal, povestește aceasta.
Menajerele susțin, însă, că artistul nu s-a comportat întotdeauna așa, aceste obiceiuri apărând după ce a fost prima dată acuzat public de molestare, de către Jordan Chandler, de 13 ani, în 1993. Stresul produs de acuzații l-a determinat pe cântăreț să se interneze într-un centru de reabilitare elvețian, după ce avocatul său, Johnnie Cochran, i-a putut garanta că nu va fi arestat la întoarcerea în Statele Unite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu