Michel Barnier despre acordul cu Londra: "Nu avem motive să fim optimişti"

Negociatorul şef al UE Michel Barnier a declarat joi că nu are motive de a fi optimist privind şansele de a ajunge înainte de jumătatea lui octombrie la un acord cu Londra privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

"Nu avem motive să fim optimişti" privind şansele să ajungem la un acord înaintea summitului european organizat pe 17 şi 18 octombrie, a avertizat el în faţa şefilor de grupuri din Parlamentul European, potrivit unui comunicat remis presei.

"Nu pot să vă spun obiectiv dacă contactele angajate cu guvernul dlui Johnson vor putea duce la un acord la jumătatea lui octombrie", a precizat el.

"Vom vedea în următoarele săptămâni dacă britanicii sunt în măsură să ne facă propuneri concrete în scris care să fie operaţionale din punct de vedere juridic", a subliniat el.

Uniunea Europeană va trebui să ia act de situaţie cu prilejul summitului european, a reamintit el. "Dacă nu ajungem la un acord, Consiliul European va trebui să ia act şi să se pronunţe asupra unei eventuale amânări suplimentare, dacă ea este solicitată", a precizat el.

Ieşirea Marii Britanii este prevăzută la 31 octombrie, în ajunul începerii mandatului noii Comisii Europene prezidate de germana Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel