Michel Butor, ultima figură a Noului Roman, a murit

"Scrisul distruge barierele", spunea scriitorul, poetul şi eseistul francez Michel Butor, ultima mare figură a Noului Roman, care a murit, miercuri,  la vârsta de 89 de ani, informează  France Presse. 

Alegeri prezidentiale 2024

Michel Butor a murit la spitalul Contamine-sur-Arve din Haute-Savoie (sud-estul Franţei), potrivit cotidianului francez Le Monde, care a anunţat decesul, citând familia.

La mijlocul anilor '50, Michel Butor încearca să rupă codurile literaturii tradiţionale alături de autori ca Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute şi Claude Simon, toţi publicaţi de editura Le Editions de Minuit.

Intriga îşi pierde importanţa în favoarea a tot ceea ce înconjoară povestea principală. O mişcare literară numită Nouveau Roman, s-a născut astfel, aminteşte AFP.

"Figură a Noului Roman, niciodată nu a încetat să experimenteze diferite forme de scriitură, de multe ori în dialogul cu alte arte, mereu cu acelaşi spirit de libertate şi descoperire", a scris Francois Hollande într-un comunicat în care îi aduce un omagiu acestui "mare explorator al literaturii".

Opera lui Michel Butor, încununată cu Premiul Renaudot în anul 1957 pentru volumul 'La Modification' ('Renunţarea', titlul traducerii publicate în limba romană), a fost imensă şi dificil de încadrat, deşi a cuprins numai patru romane, ultimul publicat în anul 1960.

În 'La Modification', el foloseşte inclusiv persoana a doua plural, un procedeu stilistic care forţează cititorul să se implice în poveste şi care va fi imitat mult, după aceea.

Antologie a lui Victor Hugo

Poet şi eseist, el a fost familiarizat cu opera lui Baudelaire, Rimbaud şi Balzac şi a publicat o antologie a lui Victor Hugo, pe care l-a considerat ca pe "un unchi", care i-a pus mâna pe umăr şi l-a ajutat foarte mult pe parcursul întregii sale vieţi pentru că a practicat forme foarte variate de scriere.

În plus faţă de literatura de specialitate, Butor a fost la fel de pasionat de muzică şi pictură. Fascinat de limbile străine, el s-a preocupat, de asemenea, de traduceri.

În anul 2006, Biblioteca Naţională a Franţei (BNF) i-a dedicat o expoziţie denumită "Scriitura nomadă".

Michel Butor s-a născut la 14 septembrie 1926 la Mons-en-Baroeul (nordul Franţei), devenind scriitor şi profesor. El a călătorit în Europa, SUA, Asia şi Australia ţinând cursuri şi conferinţe, care vor fi reunite în mai multe serii de cărţi, cuprinzând peste o mie de titluri.

El va ramâne unul dintre cei mai mari experimentatori din literatura unversală.

În 2013, Michel Butor a primit marele premiu pentru literatură al Academiei Franceze pentru întreaga sa operă. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel