Asociaţia chirurgilor plasticieni a informat, luni, că numărul intervenţiilor chirurgicale la nivelul braţelor, a crescut cu peste 4.000% din anul 2000, întrucât tot mai mulți americani își înfrâng teama de bisturiu, pentru a obține brațe cu musculatură bine definite, precum cele ale soției președintelui american, Michelle Obama.
Astfel, numărul intervenţiilor chirurgicale la braţe, fie că este vorba de liposucţie, fie de un lifting al braţelor (ce "elimină" surplusul de piele), a crescut cu 4.378% din anul 2000, numărul femeilor operate ajungând, în 2012, la 15.000, conform unui raport întocmit de Asociaţia americană a chirurgicilor plasticieni (ASPS), scrie realitatea.net.
Marc Dupéré, un chirurg plastician de la Clinica Visage Toronto, a precizat că în urmă cu 12 ani efectua în jur de cinci operații estetice la nivelul brațelor pe an, pentru ca acum să opereze între 25 și 50 de cazuri, potrivit www.thestar.com.
Conform ASP, nouăzeci și opt la sută din procedurile de anul trecut au fost efectuate pe femei.
Pentru a explica această tendință de creștere, în urmă cu patru săptămâni a fost desfășurat un sondaj on-line, comandat de ASPS, pe un eșantion de 1219 femei americane.
Acestea au arătat că își doresc brațe cu musculatură bine definită, precum cele ale lui Michelle Obama, soția președintelui Barack Obama, fie precum au actrițele Jennifer Aniston, Jessica Biel şi Demi Moore.
Bineînțeles, medicii susțin că noua modă lansată de acest tip de intervenție chirurgicală nu se datorează exclusiv acestei motivări, ci pentru că fiecare resimte "influenţa oamenilor pe care îi vede tot timpul". "Îi vedem şi ne spunem: «da, vreau să arăt ca ei»", a explicat David Reath, preşedintele comisiei de educaţie din cadrul ASPS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News