Micii din Bolintin Vale, localitatea în care s-a filmat serialul de comedie Mangalița, care va începe duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, au fost printre preferințele culinare ale actorilor din distribuție, pe toată perioada celor aproape două luni de filmare.
"Ca și bunătăți culinare, într-adevăr, micii din Bolitin Vale sunt foarte buni. Altceva n-am mâncat de acolo", își amintește Ilona Brezoianu, interpreta lui Flori, secretara primarului Stelian Manole.
"Îmi plac micii enorm, sunt foarte buni, dar am crezut că mă voi transforma eu însumi într-un mic, în ziua în care am filmat cam 12 ore lângă un grătar. Am zis atunci că nu vreau să mai văd grătar în viața mea", adaugă Angel Popescu, pe care telespectatorii îl vor recunoaște în rolul lui Marcel, soțul Doinei Rogojinaru, directoarea economică al primăriei.
De altfel, cu aceste preparate l-a sărbătorit echipa de filmare și pe regizorul George Dogaru căruia, de ziua lui de naștere, i-au pregătit un tort de... mici.
Dacă colegii săi s-au bucurat de micii delicioși din Bolintin Vale, Ștefan Pavel, care joacă în rolul jurnalistului independent de investigații Dumitru Bozovici, se declară încântat de sucul de mere pe care l-a găsit în acest oraș. "Era un suc de mere excepțional pe care îl cumpăram din fața primăriei de la un domn foarte simpatic, care-și ținea merele și sucul într-o dubiță", își amintește el.
"Mâncarea de la filmări a fost tare gustoasă. Așteptam cu nerăbdare pauza de masă. Aveam însă o mică problemă. Eu de felul meu port haine mai largi și lejere. Hainele Emiliei erau mereu fixe și cam mulate pe corp. Prin urmare, după pauza de masă, simțeam imediat cum pantalonii mei devin cam strâmți și brusc mă apuca panica. Dacă aveam de filmat imediat, începeam să tot întreb dacă se vede că am burtă. Toți ziceau că sunt ok, dar eu tot cred că Emilia e mai plinuță decât mine și are burtică. Ce era să fac? Ciorba era delicioasă", spune Andreea Bibiri, interpreta doctoriței Emilia Vulpe.
Mirosul de aluat copt însă i-a creat probleme lui Teo Corban, actorul care îl întruchipează pe primarul Mangaliței, Stelian Manole, personajul în jurul căruia se învârte tot ce mișcă în acest oraș. "Eu sunt un pofticios de fel, și îmi plăcea mirosul de aluat copt, dar mi-a ieșit pe nas, pe perioada filmărilor, pentru că o baracă din aceea care face covrigi și hot dog în aluat, era chiar lângă sediul Primăriei Mangalița. Iar hornul ei era lipit de fereastra unde filmam. Acum nu mai suport mirosul de aluat copt! Iar când spun Mangalița, spun covrigi!", spune Teodor Corban.
Cel mai nou serial de comedie, Mangalița, îl are în centrul atenției pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de 28 de ani. Ca să supraviețuiască politic și administrativ, mai exact, ca să prindă cel de-al optulea mandat consecutiv în fruntea urbei, domnu' Stelu trebuie să organizeze el însuși o mică revoluție.
Astfel, viața locuitorilor orașului Mangalița e dată peste cap de intrigile politice, administrative, mafiote și amoroase ale anturajului extrem de colorat și comic al domnului primar. Despre cum controlează domnu' Stelu viața orășelului de provincie în fruntea căruia se află, telespectatorii vor afla începând de duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, numai la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu