Mickey Mouse, la 88 de ani. Povestea personajului din desenele animate-VIDEO

Mickey Mouse a împlinit, vineri, 18 noiembrie, 88 de ani.  Mickey Mouse este  singurul personaj de desene animate care are o stea pe Bulevardul Celebrităţilor de la Hollywood.

Creat de Ubbe Eert "Ub" Iwerks (creator de personaje animate, inventator, tehnician de efecte speciale) la studiourile Walt Disney în 1928, Mickey Mouse a devenit personajul-franciză numărul 1 din lume, potrivit unui comunicat al Walt Disney/ Disney Channel, citat de Mediafax.

Iniţial, compania voia să-şi numească personajul "Mortimer Mouse", dar din cauza faptului că soţia fondatorului companiei, Lillian, a considerat că acest nume sună arogant, s-a decis "botezarea" şoricelului cu un nume amuzant care să sugereze modestie – Mickey Mouse, relatează publicaţia indianexpress.com.

Walter Elias Disney a primit un Oscar în anul 1932 pentru crearea acestui personaj animat. Acesta a făcut la un moment dat o declaraţie care a devenit cunoscută referitoare la celebritatea lui Mickey: "Sper, doar, să nu pierdem din vedere un singur lucru: totul a început cu un şoarece".

[citeste si]

Mickey şi Minnie Mouse reprezintă unul dintre cele mai celebre cupluri, chiar dacă Walt Disney nu a clarificat niciodată dacă cei doi sunt sau nu căsătoriţi. Totuşi, într-un interviu acordat în 1933, acesta a declarat că în viaţa privată Mickey este soţul lui Minnie.

Cu un farmec universal şi capacitatea de a stabili o legătură emoţională cu generaţii diferite din toată lumea, Mickey Mouse este un personaj care ocupă un loc special în inimile şi minţile consumatorilor de pe tot globul.

Până în prezent, Mickey Mouse a apărut în peste 120 de animaţii diferite. Nu doar că a inspirat cele mai celebre parcuri tematice din lume şi apare în numeroase turnee "Disney On Ice" şi "Disney Live!", dar Mickey Mouse continuă să îşi îndeplinească rolul de muză pentru toate creaţiile Disney.

Youtube video image

Mickey Mouse este distractiv, optimist şi bun prieten cu Donald Duck, Daisy Duck şi Minnie Mouse. El trezeşte în adulţi nostalgia copilăriei şi prezintă copiilor valori pozitive, amuzând şi încântând totodată publicul, oriunde ar fi.

Mickey Mouse, câteva lucruri de știut  

• Lui Mickey Mouse i-a dat voce chiar Walt Disney până în 1946 când rolul a fost preluat de Jim McDonald. Jim a fost vocea lui Mickey timp de 30 de ani.

• Mickey Mouse este unchiul a doi nepoţi, Morty şi Ferdy Mouse, care apar cu el în Mickey's Steam Roller în 1934.

• Topolino este numele italian al lui Mickey Mouse şi titlul popularei cărţi de benzi desenate publicate prima dată în decembrie 1932, ceea ce o face prima carte de benzi desenate Disney. În mod impresionant, peste 65% din cititorii lui Topolino au peste 18 ani.

• Mickey Mouse are mai mult de 250 milioane de cititori în Europa cu peste 130 reviste disponibile în 25 de limbi, care s-au vândut în mai bine de 80 milioane de exemplare în ultimii doi ani.

Anul viitor, în 2017, Mickey Mouse şi prietenii săi vor fi protagoniştii unui nou serial animat "Mickey and the Roadster Racers", program ce va fi destinat preşcolarilor şi difuzat de televiziunea Disney Junior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel