Microbuz cu 12 persoane, răsturnat. Oamenii plecau la muncă în străinătate

Ambulanta
Ambulanta

Un microbuz în care se aflau 12 persoane, care plecau la muncă în străinătate, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, vineri dimineaţa, pe DN 15A, la ieşirea din localitatea bistriţeană Teaca spre Reghin, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud. 

Alegeri prezidentiale 2024

Accidentul a avut loc în jurul orei 4,30 dimineaţa, după ce microbuzul a derapat într-o curbă, în condiţii de carosabil umed. Toate cele 12 persoane au reuşit să se evacueze singure din microbuzul răsturnat. Echipajele medicale care au evaluat răniţii au constatat că aceştia au suferit doar leziuni mici şi excoriaţii şi că toţi au refuzat transportul la spital.

Primăria comunei Teaca, pe raza căreia s-a produs accidentul, a pus la dispoziţie un mijloc de transport pentru a-i duce pe cei implicaţi în accident la sediul instituţiei, până va veni un alt autoturism să îi preia, însă aceştia au refuzat şi acest ajutor. Primarul din Teaca, Iustian Muntean, a declarat, pentru AGERPRES, că persoanele din microbuz erau din judeţul Bacău şi se duceau să muncească în Anglia şi că mijlocul lor de transport a fost înlocuit în scurt timp cu un altul, astfel că toţi şi-au continuat călătoria. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel