Procurorii anticorupţie au pus sechestru, în dosarul "Microsoft 3", asupra unor sume de bani aflate în conturi bancare, asupra unor bunuri şi părţi sociale deţinute de fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu şi omul de afaceri Claudiu Florică, a anunţat marţi DNA.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în conformitate cu art. 20 din Legea 78/2000, au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani aflate în conturi bancare, asupra unor bunuri și părți sociale, deținute de următorii inculpați:
FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, reprezentanți în fapt/drept ai D.Con-Net AG
TATOMIR CĂLIN, care la data faptelor a deținut funcția de director general Microsoft România S.R.L.
SANDU GABRIEL, care la data faptelor a deținut funcția de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale
Potrivit ordonanțelor întocmite de procurori, măsurile asiguratorii au fost dispuse față de fiecare dintre cei menționați, până la concurența sumei reprezentând prejudiciul în cauză, respectiv 51.396.344,76 euro.
Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție prin raportare la infracțiunile reținute de procurori în sarcina inculpaților menționați, în vederea recuperării prejudiciului și a confiscării speciale.
Celor patru inculpați li s-a adus la cunoștință conținutul ordonanțelor privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile C.P.P.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată în comunicatul DNA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu