Microsoft este prima companie care a semnat angajamentul organizației Made by Dyslexia pentru a oferi celor 700 de milioane de oameni care suferă de dislexie din întreaga lume tehnologii de sprijin pentru a-i ajuta să exceleze pe plan academic și în viață.
Angajamentul invită partenerii să contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru cei care se luptă cu dislexia. Alături de organizația Made by Dyslexia, Microsoft își propune să contribuie la generalizarea sprijinului pentru persoanele dislexice, astfel încât fiecare copil care suferă de dislexie să poată fi înțeles mai bine și să primească ajutorul necesar pentru a-și atinge cel mai înalt potențial.
Microsoft va dezvolta materiale educaționale gratuite pentru educatori și părinți, oferindu-le ajutorul necesar pentru a înțelege această diferență de învățare pe care o au persoanele dislexice, astfel încât ei să poată recunoaște elevii dislexici mai ușor pentru a-i sprijini în procesul de învățare.
Compania va lucra împreună cu cercetători și parteneri de vârf din comunitatea dedicată dislexiei pentru a identifica modalitățile prin care tehnologia poate fi folosită pentru o abordare timpurie.
Microsoft va extinde produsele care vin în sprijinul studenților dislexici. Astfel, produse precum Learning Tools (Instrumente de Învățare) sunt gratuite pentru educatori și studenți și ajută deja peste 14 milioane de persoane să își îmbunătățească capacitatea de înțelegere în ceea ce privește cititul și scrisul. Noua serie de actualizări pentru Microsoft Education îi va ajuta pe elevii dislexici să își dezvolte abilitățile de înțelegere.
- Studenții vor reuși să scrie folosindu-și vocea prin funcția oferită de aplicațiile gratuite Office, prin care un discurs poate fi transformat în text. Microsoft a lansat la începutul acestui an Aplicația de Dictare pentru Office 365 Desktop, iar în următoarele săptămâni aceasta va fi extinsă astfel încât să fie disponibilă gratuit pentru Word și OneNote Online în orice browser.
- Ei se pot implica mai mult în discuțiile de grup din Flipgrid folosind Immersive Reader. Prin introducerea în Flipgrip a Immersive Reader, acest instrument puternic de învățare social va deveni mai accesibil tuturor elevilor. Astfel, elevii vor avea posibilitatea de a accesa subiectul textului cu ajutorul Immersive Reader, disponibil pentru orice cont utilizat în Flipgrid, inclusiv Microsoft sau Google.
- Aceștia au oportunitatea să își îmbunătățească performanța în materie de abilități matematice cu ajutorul funcției de citire cu voce tare a ecuațiilor matematice, disponibilă în Immersive Reader.
- Immersive Reader poate fi folosit în limba lor maternă, oferind o traducere în timp real a textelor. Prin intermediul Microsoft Translator, Microsoft oferă tuturor posibilitatea de a traduce în timp real o pagină, un cuvânt sau o propoziție într-o altă limbă din cadrul Immersive Reader. Lista cu toate limbile disponibile poate fi accesată aici.
- Studenții care suferă de dislexie pot să își întărească încrederea și capacitatea de înțelegere cu ajutorul unor noi instrumente, precum Sound it Out, care sunt rezultatul efortului de cercetare al Universității din Washington, pentru a explora noi capacități de conștientizare fonică.
- Ei pot naviga cu ușurință prin conținutul web datorită noilor actualizări de accesibilitate pentru browser-ul Edge și pot culege text de oriunde utilizând OfficeLens pentru Android. Astfel, prin fotografierea unui text, acesta poate fi încărcat în Office și citit cu ajutorul Immersive Reader.
Cu aceste noi materiale și tehnologii, Microsoft susține organizația Made by Dyslexia și contribuie la efortul de a crește nivelul de conștientizare și înțelegere a importanței pe care o are această inițiativă, pentru a avea un impact pozitiv în școlile de astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News