În contextul investiției semnificative pe care Microsoft Corp. o face în tehnologii cloud în Europa, Satya Nadella, CEO, și Brad Smith, președinte Microsoft, au dezvăluit astăzi detalii despre cum se concretizează acest interes.
Nadella a afirmat că Microsoft și-a crescut capacitatea platformei cloud în Europa de mai mult de două ori în ultimul an, a punctat faptul că Microsoft a investit peste 3 miliarde $ (USD) în întreaga Europă până la acest moment și a dezvăluit faptul că platforma Microsoft Cloud urmează să fie disponibilă începând cu anul 2017 și din centre de date aflate în Franța. Aceste investiții îi ajută pe clienți – precum Ministerul britanic al Apărării, alianța Renault-Nissan, Serviciul Executiv de Sănătate din Irlanda (Health Service Executive) și compania ZF din Germania – să inoveze în industriile lor și să își mute activitatea în cloud îndeplinind în același timp cerinţele europene de suveranitate, securitate și conformitate a datelor. Continuând angajamentul său de a transforma serviciile de cloud într-o resursă de încredere, responsabilă şi disponibilă pentru o plajă cât mai largă de utilizatori, Microsoft a lansat o nouă carte intitulată „Cloud-ul pentru binele global” (“A Cloud for Global Good”). Anunțurile au fost făcute în această dimineață, în Dublin, cu ocazia începerii de către cei doi lideri a unei vizite de patru zile în Europa, în decursul căreia se vor întâlni cu lideri guvernamentali și de afaceri.
„Continuăm să investim masiv în infrastructura de cloud pentru a satisface cererea în continuă creștere din partea clienților și partenerilor noștri europeni”, a spus Satya Nadella, CEO, Microsoft. „Construirea unei platforme cloud - globală, inteligentă și de încredere - este misiunea noastră centrală și are scopul de a ajuta utilizatorii individuali și companiile din toată lumea să își atingă întregul potențial. Este poate cel mai bun moment pentru companiile din Europa să profite de noi oportunități de creştere prin Microsoft Cloud. ”
Transformare digitală în Europa, cu ajutorul cloud-ului
Ca parte din acest avânt al cloud-ului, Microsoft anunță planurile sale de a oferi Microsoft Azure, Office 365 și Dynamics 365 în multiple centre de date din Franța. Disponibilitatea inițială este anticipată a fi din 2017. În prezent, Microsoft le oferă clienților săi europeni o gamă de servicii de cloud regionale inovatoare pentru ca aceștia să-și poată transforma companiile, inclusiv recent anunțatele servicii Microsoft Cloud, disponibile global, din centrele de date din Regatul Unit (Microsoft Azure și Office 365) și din Germania (Microsoft Azure, cu Office 365 planificat pentru începutul anului 2017); cele din urmă oferind un model în premieră în Europa, în care accesul la datele clienților este controlat de către un mandatar desemnat (data trustee), T-Systems International, o companie germană independentă și subsidiară a Deutsche Telekom.
Investițiile colective, inclusiv hub-uri pentru centre de date din Olanda și Irlanda, în continuă expansiune, împreună cu locațiile din Austria și Finlanda, îi permit companiei Microsoft să fie pregătită să răspundă cererii prognozate de la clienții europeni, oferindu-le acestora o mai mare abilitate de a-și transforma digital organizațiile prin intermediul cloud-ului, răspunzând nevoilor de securitate și conformitate, precum și celor legate de stocarea geografică a datelor.
Serviciile Microsoft Cloud, inclusiv Azure, Office 365 și Dynamics 365, le oferă clienților o infrastructură globală de încredere, cu 30 de regiuni de centre de date disponibile (din 36 anunțate) – mai multe decât în cazul oricărui alt furnizor major de servicii de cloud din Europa și din lume. Aceste investiții arată că tot mai mulți clienți europeni folosesc serviciile Microsoft Cloud pentru a-și transforma firmele și activitățile de zi cu zi. Acestea includ următoarele:
Crearea unui cloud pentru binele global
Nadella și Smith au subliniat nevoia de a ne asigura că valul de inovație adus de cloud computing este folosit pe deplin și că nimeni nu este lăsat în urmă. Recunoscând că ritmul rapid al schimbărilor creează îngrijorări și chiar dificultăți pentru unele persoane sau comunități, ei au descris Cloud-ul ca un sistem ce trebuie să funcționeze pentru binele comun – un scop care necesită colaborarea între companiile de tehnologie, comunități și autorități. Ca o primă contribuție la această conversație importantă, Microsoft a anunțat astăzi lansarea unei cărți intitulate „Cloud-ul pentru binele global” ce însumează 78 de recomandări de politici publice împărțite în 15 categorii, menite să crească încrederea în tehnologiile de cloud și să le facă mai responsabile și inclusive. Temele din carte includ subiecte precum aptitudinile necesare, abordări ale securității și confidențialității în epoca digitală, sustenabilitatea ecologică, siguranța comunităților și asigurarea viitorului generațiilor de după noi. Propunerile specifice descrise în carte tratează situații ca întreruperi în fluxuri de date ce blochează sisteme critice, protejarea oamenilor de exploatarea și frauda online și accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de e-guvernare.
„Tehnologiile Cloud au posibilitatea de a rezolva câteva dintre cele mai stringente probleme ale omenirii dar, la fel ca orice alt salt tehnologic, creează și întrebări importante pentru societate” a declarat Brad Smith, președintele Microsoft. „Trebuie să ne unim eforturile pentru a construi un cloud care acționează pentru binele comun. Speranța noastră e că ideile pe care le-am împărtășit în carte vor putea să contribuie la progresul tehnologic și în același timp să se asigure că nimeni nu e lăsat în urmă”.
Mai despre „Un Cloud pentru binele comun” poate fi găsit la http://www.microsoft.com/cloudforgood.
În dialog cu clienți, dezvoltatori, start-up-uri și autorități din toată Europa.
Vizita celor doi include opriri la Dublin, Paris, Berlin și Londra, orașe în care liderii Microsoft se vor întâlni cu clienți, parteneri și dezvoltatori europeni, precum și cu lideri politici. Vizitele includ prezentări în fiecare dintre piețe și întâlniri cu copii ce includ tinere programatoare în Paris, copii de refugiați ce folosesc tehnologii Microsoft pentru a învăța germana la Berlin sau profesori în Dublin.
Microsoft (Nasdaq ”MSFT @microsoft) e principal companie ce livrează platforme și productivitate într-o lume orientată spre cloud și dispozitive mobile , iar misiunea sa e să aducă oricărei persoane sau organizații de pe planetă posibilitatea de a realiza mai mult .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News