Microsoft Summit 2015, cel mai important eveniment anual de business și tehnologie din România, a atras în perioada 4-5 noiembrie la Palatul Parlamentului peste 2.000 de manageri și profesioniști din domeniul IT&C.
Șase tehnologii inovatoare vor accelera în următorii ani transformarea digitală, una dintre principalele teme de discuție din cadrul Microsoft Summit 2015, cel mai important eveniment anual de business și tehnologie din România.
„Dacă în trecut, informația era greu accesibilă, acum, sursele de informare sunt multiple și la îndemână. În trecut, puteam discuta despre ierarhii statice, în care angajații aveau de cele mai multe ori o cultură concurențială, astăzi, avem de-a face cu rețele dinamice în cadrul cărora angajații sunt motivați să colaboreze din ce in ce mai mult pentru a aduce valoare. Am trecut de la eficientizarea proceselor, la eficientizarea rezultatelor. Tehnologiile digitale au un impact major și s-au dezvoltat continuu în timp. Dacă ne raportăm la numărul de ani în care o tehnologie este utilizată de 100 de milioane de persoane, avem următoarele statistici: telefonul mobil a ajuns să fie adoptat în 16 ani de 100 de milioane de persoane, începând cu anul 1979, Facebook, în aproximativ 4 ani, începând cu anul 2004, What'sApp a atins acest prag de utilizatori în aproximativ 3 ani, iar Candy Crush Saga, în doar un an. Într-un mediu de afaceri aflat într-o adevărată revoluție a transformării, rolul liderului va deveni unul mai complex, care va necesita aptitudini profesionale, precum: viziune și capacitate de analiză micro și macro, spirit inovator, deschidere către tehnologie, abilitatea de a schimba ritmul organizației în funcție de contextul în care se afla, receptivitate și abilitatea de conectare a oamenilor și a organizațiilor. De asemenea, liderii vor fi nevoiți să își dezvolte și abilitățile personale, cum ar fi claritatea viziunii într-un mod în care simțul binelui să primeze, calmul în orice situație, abilitatea de a integra viața personală cu cea profesională, tonusul într-un maraton de sprinturi," a menționat Violeta Luca, Marketing & Operations Director, Microsoft România.
"Internetul mobil, Internet of Things (IoT), robotica și genomica avansate, automatizarea și vehiculele autonome sunt șase tehnologii inovatoare care vor accelera transformarea digitală", a spus Aurelia Costache, Financial Services Industry Advisory Leader, EY România, într-o prezentare despre transformarea modelului de business al companiilor în contextul transformării digitale. "Aceste 6 tehnologii nu numai că vor schimba obiceiurile de achiziție și comportamentul de consum al oamenilor, dar vor transforma fundamental modul în care accesăm și consumăm informația, în timp ce pentru companii vor crește viteza business-ului și vor crea noi forme de interacțiune cu utilizatorii", a adăugat Aurelia Costache.
Tehnologiile viitorului
Tehnologiile viitorului au fost principala temă de discuție regăsită în prezentările tuturor celor peste 50 de experți din România și din Europa Centrală și de Est care au fost prezenți pe 4 și 5 noiembrie la Microsoft Summit.
"Tehnologia permite crearea de noi soluții care în trecut erau de neimaginat. Companiile câștigă, prin utilizarea noilor tehnologii, avantaje competitive care îi asigură o creștere sustenabilă pe termen lung. De aceea, organizațiile trebuie să experimenteze, să inoveze și să exploateze capabilitatea de a se reinventa continuu", a spus Jasper Vis, Managing Partner Headcandy.
În opinia lui Sergiu Neguț, Associate Dean of Entrepreneurial Growth, Maastricht School of Management Romania, "afacerile care cresc spectaculos ne uimesc și ne fac să ne întrebăm cum a fost posibilă o astfel de creștere, dar mai ales ce am putea face noi pentru a obține același rezultat? De cele mai multe ori însă, suntem prea prinși în cotidian pentru a reuși cu detașare să observăm ce ne lipsește sau ce am putea să facem mai bine. Tehnologia a depășit de mult momentul în care ne raportam la ea doar ca la un cumul de mijloace și abordări noi. Astăzi, ea este un val ce aduce schimbare. Lumea se transformă prin tehnologie, iar companiile care reușesc să stăpâneasca acest val, vor avea succes."
Microsoft România reprezintă al doilea centru de operațiuni din Europa de Est, compania având în prezent peste 700 de angajați la nivel local și estimează o creștere de până la 1.000 de specialiști în următorii trei ani. La nivel global, compania oferă soluții de productivitate la peste 600.000 de companii și instituții publice și are o comunitate de peste 1.000 de români angajați. În 2007, Bill Gates a inaugurat în România Global Business Support Center, divizie care are acum peste 500 de profesioniști în București și Timișoara.
Cu o rețea de peste 3.000 de parteneri la nivel local, Microsoft se implică activ în activitatea antreprenorilor din România, investind peste 600.000 de dolari pentru dezvoltarea a peste 450 de start-upuri până în prezent. În România, angajații companiilor mici și mijlocii folosesc în proporție de 52% soluții mobile pentru a-și desfășura activitatea, iar în opinia a 55% dintre respondenți digitalizarea prin soluții mobile a proceselor de lucru din cadrul organizațiilor are o contribuție importantă la eficientizarea timpul și maximizarea productivității.
Microsoft Summit 2015, în cifre
Cea de-a treia ediție a Microsoft Summit din România, desfășurată pe 4 și 5 noiembrie 2015, este organizată pe trei piloni principali, pentru oamenii de business, profesioniștii din domeniul IT și dezvoltatorii de soluții.
Peste 50 de speakeri din România și din alte colțuri ale lumii vor susține 45 de sesiuni de prezentare în care vor vorbi despre viitorul tehnologiei și despre modul în care aceasta transformă societatea, despre cloud, securitate sau Internet of Things. Printre speakeri se numără Kostas Loukas - General Manager, Microsoft Romania; Don Grantham – President, Microsoft Central and Eastern Europe; Violeta Luca - Marketing & Operations Director, Microsoft Romania; Jean-Francois Fallacher - CEO, Orange Romania; Nicolas Arpagian - Strategy & Public Affairs Director, Orange Cyberdefense; Vlad Biristeica - Systems Engineer, Cisco; Andrei Ignat - Technical Director, EA Romania și mulți alții.
Peste 2.000 de participanți din care aproape jumătate sunt executivi C-level și manageri, iar restul profesioniști din domeniul IT și dezvoltatori.
Peste 20 de parteneri și expozanți.
Temele de discuție de la Microsoft Summit 2015, ziua 2
9:30 – 10:30 - Mark Roberts, Associate Dean of Executive Education at INSEAD: "Digital disruption and innovation in executive development: case study – the INSEAD-Microsoft sales enablement programme"
11:00 – 12:00 - Violeta Luca, Marketing & Operations Director Microsoft Romania, și Aurelia Costache, Financial Services Industry Advisory Leader EY Romania: "How do we shape our business models in a world of digital disruption?"
12:30 – 13:30 - Bogdan Rotunjanu, IT Director Orange Romania: "Digital transformation at Orange"
14:30 – 15:30 - Kostas Loukas, General Manager Microsoft Romania, Adrian Mihai, owner FAN Courier, Jean-Francois Fallacher, CEO Orange Romania, George Georgakopoulos, CEO Bancpost, Daniela Nemoianu, Partner and Head of Markets KPMG in Romania și Wilfgang Schultz, General Manager BMW Group Romania: "Business transformation – a catalyst for business growth in the digital world"
16:00 – 17:00 - Jasper Vis, Managing Partner Headcandy: "Digital innovation in the business environment"
17:30 – 18:30 - Cristian Herghelegiu, CEO GECAD NET, și Tudor Galoș, Consumer Marketing Manager Microsoft Romania: "Growth Hacking - The New Mantra of the 2016 Marketer"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News