Gigantul american Microsoft este în discuții cu compania Discord în vederea achiziției totale, cu un preț de peste 10 miliarde dolari. Negocierile sunt purtate de șeful Xbox, Phil Spencer.
Conform The Verge, mai mulți cumpărători s-au arătat interesați de Discord, pentru suma de peste 10 miliarde dolari, raportează VentureBeat. Potrivit aceleiași surse, un precontract a fost deja semnat cu unul dintre potențialii cumpărători. Chiar dacă tranzacția nu este totuși iminentă, ținând cont că Discord mai degrabă ar intra pe bursă decât să fie achiziționată.
Discord are 140 milioane utilizatori lunari și a produs peste 130 milioane dolari în 2020, însă compania nu este încă profitabilă. Ultima evaluare a Discord a avut loc în decembrie, la 7 miliarde dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu