„Micul Beijing” sau ”Fortăreața ministerială”

Funcționarii din Ministerul Economiei au numit ”Micul Beijing” etajul unde lucrează ministrul. Analogia cu Orașul Interzis a fost dezvăluită de Constantin Niță, pe blogul personal. ”Micul Beijing” a fost gândit doar pentru ministru și consilierii personali. Restul angajaților din minister, începând cu secretarii de stat și terminând cu chelnerii care aduc cafele trebuie să sune la interfon ca să intre în zona de decizie

Constantin Niță, un important lider PSD, se referă la perioada ultimelor luni, înainte de schimbarea de guvern, când ministrul Economiei era pesedistul Mihai Tudose.

Iată editorialul postat de Constantin Niță, pe blogul personal.

 

„Micul Beijing” sau”Fortăreața ministerială”

M-am întâlnit zilele trecute cu un fost colaborator de la un minister pe care, cu onoare, l-am condus o perioadă.

Cu ironie m-a întrebat dacă știu de existența ”Micului Beijing”. I-am răspuns mirat că nu am idee despre o astfel de locație, dar sunt curios să aflu.

Povestea este simplă, dar tristă. Etajul ministerului unde își are biroul ministrul a fost securizat total – nivel zero. Față de cine?! În primul rând, față de angajații proprii. Un secretar de stat, un director de companie de stat, un specialist, doamna care servește cafele…, toții trebuie să sune la interfonul din ”aria protejată”, să se identifice, să comunice problema, apoi să aștepte cuminți răspunsul. Și așa salariații au dezvoltat, în urmă cu câteva luni bune, legenda ”Micului Beijing”.

”Micul Beijing” a fost gândit doar pentru ministru și consilierii personali. Restul angajaților din minister, începând cu secretarii de stat, nu sunt considerați potriviți în procesul decizional din cadrul ”Micului Beijing”. Ei trebuie să se ocupe doar cu execuția.

Un astfel de sistem nu are de a face cu nimic modern sau transparent. Dacă excludem instituțiile în care se impune un nivel de securitate ridicat, acest model de lucru este apanajul celor care nu sunt pregătiți profesional, au ceva de ascuns, nu știu și nici nu vor să comunice. Ei aplică strategia ”să ne facem că muncim”.

Un astfel de sistem nu poate să fie eficient. Nu când un secretar de stat sau un director de companie așteaptă ore în șir, chiar și când are o problemă urgentă. Dacă șeful nu este disponibil pentru angajații săi, pentru cine se păstrează?!

Promovarea într-o funcție de asemenea importanță cred că ar trebui să ia în calcul în special aptitudinile de manager ale persoanei propuse. Dacă omul respectiv nu a condus nicio asociație de locatari, cum se spune, nu are habar nici de lucrul cu salariații, nu înțelege nici ce este important și ce nu, nu știe nici să ia deciziile potrivite, în momentele oportune.

Denumirea de ”Micul Beijing” nu mi se pare corectă față de chinezi. Din păcate, românii încă asociază China cu practici ”comunistoide” în care predomină cultul personalității. Ce pot să vă spun, din experiență, este că sistemul actual din China este diferit și face performanță, în majoritatea cazurilor.

În situația de față din România, aș spune că este vorba, mai degrabă, de o ”fortăreață ministerială” în care, cel puțin de la începutul funcționării ei și până acum, nu se păstrează și nu se dezvoltă nimic, nimic bun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel