Miercurea Albă este de o importanță deosebită, fiind asociată cu mai multe obiceiuri și tradiții pe care credincioșii le respectă pentru a asigura binecuvântarea lor pe tot parcursul anului.
De ce se mai numește această zi "Nunta șoarecilor"? Pentru că în această zi, a treia după Paști, femeile au interdicția de a munci. În timp ce bărbații se întorc la muncile agricole în câmp, femeile sunt sfătuite să nu lucreze. Se spune că acest lucru ar putea atrage șoarecii în casă și ar putea priva familia de hrana necesară pe tot parcursul anului. Astfel, ziua a fost supranumită și "nunta șoarecilor".
Zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Luminată sunt marcate de tradiția "harților", când toți credincioșii sunt dezlegați să consume mâncăruri dulci pentru a celebra Învierea Domnului. În plus, conform Tipicului Sfântului Sava, credincioșii au permisiunea să consume pește în zilele de miercuri și vineri în perioada dintre Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților, care este prima după Rusalii.
În Săptămâna Luminată, nu se recită Psaltirea și nu se oficiază parastase pentru cei decedați, aceste obiceiuri fiind reluate după Duminica Tomii. Chiar și slujbele de înmormântare din această perioadă urmează un ritual special, fiind înlocuite de slujba Învierii.
În credința populară, Săptămâna Luminată este considerată dedicată morților și este numită și Săptămâna Blajinilor sau Paștile Morților. Se spune că cei care mor în ziua de Paști și în săptămâna următoare merg direct în Rai, fără să fie judecați pentru păcatele lor, deoarece se crede că în această perioadă Lumina și ușile Raiului sunt deschise, în timp ce cele ale Iadului sunt închise. Unii mai cred că cei născuți în această săptămână vor fi oameni norocoși.
"Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, sluga Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin.
Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun
și de oameni iubitor.
Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotțiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc. Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea no astră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.
Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a indurărilor Tale peste moștenirea Ta. Ocrotește-ne cu sfinții Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptății Tale. Îngrădește-ne cu adevărul Tău. Păzește-ne cu puterea ta.
Mântuiește-ne de toată primejdia, de tot vicleșugul celui potrivnic. Și ne dăruiește în această seară cu noaptea ce vine și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace, fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care Ți-au plăcut din veac. Amin."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu