Doi tineri de origine africană au fost depistați de polițiștii de frontieră suceveni, la scurt timp după ce intraseră ilegal pe teritoriul țării noastre.
Ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, a informat că un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Siret a surprins, la finele săptămânii trecute, doi tineri suspecți care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat spre localitatea Mușenița, scrie Monitorul de Suceava.
Pentru că cei doi bărbați nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetățeni marocani, cu vârste de 19, respectiv 20 de ani.
În aceste condiții se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform procedurilor legale, cei doi urmează să fie predați autorităților de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.
Comisarul-șef Poroch-Serițan a mai arătat că în aceeași zi echipa mixtă de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit în bagajele unei femei de 32 de ani, C.A., cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care era pasager într-un microbuz, 930 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de aproximativ 1.400 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancționată contravențional cu amendă de 6.000 de lei.
Vezi FOTO pe Monitorul de Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News