Migranți în Europa: Eforturi pentru a stopa abuzurile

Ţările europene fac eforturi pentru a stopa abuzurile împotriva lucrătorilor migranţi şi tratarea lor ca sclavi ai vremurilor moderne.

Aceasta în condiţiile în care şefii echipelor de imigranți, în sectoare mergând de la construcţii la agricultură, îi păcălesc pe inspectorii muncii, relevă un raport al Agenţiei pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (FRA) publicat miercuri, potrivit Reuters.

Inspecţiile la locul de muncă sunt deseori ineficiente sau chiar lipsesc în ţări precum Marea Britanie, Franţa şi Polonia, permiţându-le angajatorilor lipsiţi de scrupule să plătească prea puţin şi să-şi exploateze excesiv angajaţii, menţionează raportul FRA. Din 240 de lucrători migranţi în Europa intervievaţi de FRA, toţi declarând că au fost exploataţi de angajatori, mai mult de jumătate au afirmat că nu au fost efectuate niciodată controale la locurile lor de muncă şi nici nu au auzit că astfel de controale au loc.

Traficul de forţă de muncă ilegal

Conform Consiliului Europei, traficul de forţă de muncă ilegal este în creştere în Europa şi a devansat exploatarea sexuală ca principală formă de sclavie în multe ţări. Statele membre (ale Uniunii Europene) trebuie să-şi consolideze inspecţiile pentru a-i identifica pe angajatorii care exploatează şi pentru a-i proteja mai bine pe lucrători'', a declarat directorul FRA, Michael O'Flaherty, pentru Reuters.

Speranţele lucrătorilor de a-şi construi vieţi mai bune pentru ei şi familiile lor deschide calea către exploatare din partea unor angajatori lipsiţi de scrupule. Temerile lor - de a fi retribuiţi inferior sau pur şi simplu de a-şi pierde locul de muncă - îi prinde în capcana de a-şi accepta soarta, a explicat O'Flaherty. La nivel mondial, aproximativ 25 de milioane de persoane erau victimele muncii forţate în 2016, potrivit datelor furnizate de Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) şi Fundaţia Walk Free.

Raportul FRA le cere guvernelor statelor europene să sporească numărul de inspecţii şi să se asigure că lucrătorii sunt informaţi în legătură cu drepturile lor.

Vezi și: Ți se rupe inima. Mesajul mamei, înainte să plece la muncă, în Italia



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel