Migranţi, în carantină pe un feribot din portul Palermo

În jur de 180 de migranţi salvaţi de pe mare au fost plasaţi în carantină pe un feribot ancorat în faţa portului italian Palermo din Sicilia, au anunţat duminică gărzile de coastă italiene, transmite AFP.

Duminică, 34 de persoane salvate de organizaţia nonguvernamentală spaniolă Aita Mari au fost transferate pe feribotul Rubattino, unde s-au alăturat altor 146, instalate vineri după ce fuseseră recuperate de nava Alan Kurdi a organizaţiei umanitare germane Sea Eye, transmite Agerpres. La bord se află în jur de 20 de voluntari ai Crucii Roşii. Italia, a doua cea mai afectată ţară de pandemia de COVID-19, a anunţat închiderea porturilor sale pentru migranţi.

Cei 180 de pe feribotul Rubattino urmează să fie testaţi la noul coronavirus şi să intre într-o carantină de 14 zile. Conform presei italiene, ei urmează să fie ulterior repartizaţi între diferite ţări al Uniunii Europene.

Feribotul Rubattino poate primi la bord 1.470 de pasageri şi dispune de 289 de cabine şi de un centru medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel