Migrația necontrolată, generator de conflicte în Europa

foto: Freepik
foto: Freepik

Traficanţii de persoane devin tot mai organizaţi şi profesionişti în a aduce migranţi în UE şi din ce în ce mai agresivi şi înarmaţi cu arme tot mai periculoase, spune Bence Retvari, secretar de stat în Ministerul de Interne ungar.

Permiţând un aflux necontrolat de migranţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, Uniunea Europeană "a lăsat orice conflict local să intre în Europa", a declarat vineri Bence Retvari, secretar de stat în Ministerul de Interne ungar, transmite MTI via Agerpres.

Acesta este motivul pentru demonstraţiile antisemite de masă văzute în oraşe vest-europene, care "amintesc de cele mai întunecate vremuri", le-a spus Retvari reporterilor.

Potrivit lui, migranţii au provocat o pagubă fără precedent de un sfert de miliard de forinţi gardului de la frontiera sudică a Ungariei până la mijlocul verii.

Retvari a mai afirmat că traficul de persoane nu este o modalitate prin care oameni săraci să ajungă în Europa, ci mai degrabă una prin care oamenii să stea ilegal în UE.

Preţurile biletelor de avion spre Europa pleacă de la 2.000 de forinţi (517 euro), însă traficanţii sunt plătiţi cu 5 milioane de forinţi pentru a prelua migranţi din Turcia spre Germania, iar cei care vin ilegal în Europa o fac pentru că vor să stea aici ilegal, a insistat el.

Secretarul de stat a mai afirmat că Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE a 'recurs la un truc juridic' pentru a aproba, la începutul verii, textul privind reglementarea cotelor de migranţi şi, în urmă cu doar câteva săptămâni, la presiunea 'politicienilor pro-migraţie', a aprobat un aşa-numit regulament de criză după numai 13 minute de discuţii.

Poziția Ungariei

Ungaria se opune acestor decizii, pentru că, dacă ele vor fi puse în aplicare, o treime dintre procedurile UE vor trebui să fie efectuate în Ungaria, transformând graniţa de sud a ţării într-o 'altă Lampedusa', a arătat Retvari, cu referire la situaţia de pe insula italiană.

Construind gardul la frontieră, Ungaria a demonstrat care este calea de a face faţă migraţiei ilegale, iar statele UE ar putea depăşi problema prin ridicarea de garduri, interzicerea andocării navelor care aduc migranţi şi evaluarea în afara UE a cererilor de azil, a adăugat el.

Însă ceea ce îi lipseşte Bruxelles-ului este intenţia, pentru că UE vrea mai degrabă să gestioneze decât să împiedice migraţia, a mai spus oficialul de la Budapesta.

De asemenea, UE nu este dispusă să acopere costurile Ungariei cu protecţia frontierelor şi datorează acum Budapestei 650 miliarde de forinţi, a adăugat el, menţionând că Ungaria 'se aşteaptă' la compensaţii.

Potrivit lui Gyorgy Bakondi, consilierul pe probleme de securitate internă al premierului Viktor Orban, autorităţile ungare au împiedicat până acum în acest an 157.200 de persoane să treacă ilegal frontiera, şi au reţinut 961 de traficanţi. Atât activitatea de trafic de persoane, cât şi numărul de tentative de intrare ilegală în ţară aproape s-au dublat comparativ cu anul 2021, a mai spus consilierul ungar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel