Mihaela Bilic, nutriționist, a vorbit despre consumul de fructe și impactul pe care îl are zahărul asupra pielii.
Fiecare dintre noi știm că fructele sunt o sursă importantă de vitamine, minerale și fibre, necesare pentru o bună stare de sănătate, însă trebuie consumate cu atenție și nu de toată lumea.
Nutriționistul Mihaela Bilic a subliniat situațiile medicale în care, deși sănătoase, fructele nu sunt recomandate.
”Pentru ficat, gastro, sub nicio formă fructele. Dacă nu ai probleme de apetit, pentru că fructele fac poftă de mâncare. Fructele au apă cu fructoză, iar în momentul în care le găsim, noi trebuie să mâncăm din ce în ce mai multe. Așa ne-a lăsat natura, să ne îngrășăm ca ursul mâncând fructe. Rapid și apoi să intrăm la hibernare, să trăim cu grăsimea din fructe. Nu mai hibernăm. Și atunci, vin americanii și zic: Dimineața începem cu un smoothie de fructe. Ferească Dumnezeu. De ce am începe cu așa ceva? Ce să vezi, din pâine cu carne, stomacul meu e fericit și nu are nicio aciditate.
Ce avem în fructe? Apă cu fructoză, incontestabil, fermentează, face alcool. Ce mai avem acolo? Vitamine și minerale. Dar le avem și în legume. Și atunci, recomandarea mea este să le mâncăm moderat. Oamenii sunt excesivi și transformă fructele într-un element.. Aveam pacienți care îmi spuneau: Cum, numărăm și fructele?
Percepția noastră este că fructele nu se pun, dar se pun fix pe burtă. Faceți o cură de pepeni și veți vedea că simțiți cum a apărut colăcelul. Și te întrebi: Numai din apă? Din apă cu fructoză”, a declarat Mihaela Bilic în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.
”Deci zahărul e pe lista neagră”, a completat-o Damian Drăghici, moment în care nutriționistul a ținut să precizeze un lucru foarte important, mai ales pentru femei.
FOTO: Freepik
”Zahărul mai are o chestiune pe care trebuie să o știe femeile. Este cel mai puternic agent de îmbătrânire după soare. Dacă vreți dragile mele, lăsați anti-ageing-urile de pe toate formele, injectabile sau chirurgicale, și eliminați zahărul din alimentație pentru că el face oxidare la nivelul fiecărei celule. E ca și cum pui rugină în fiecare celulă, prin simpla sa existență.
Iar dincolo de siluetă, este bine de știut că fumatul, soarele și zahărul sunt cele trei elemente care strică pielea. Și atunci, fiecare să aleagă ce vrea”, a mai spus Mihaela Bilic.
Citește și: Mihaela Bilic, semnal de alarmă pentru români. "Punem prea mult ulei. Punct!"
”Ceea ce mâncăm noi nu mai este cantitatea de gluten cu care s-a obișnuit organismul și atenție, s-a obișnuit parțial.
Din nou trebuie să luăm în considerare o chestiune esențială, de ABC de nutriție. Noi suntem făcuți să fim carnivori, milioane de ani, iar cerealele au apărut în alimentația umană acum 10.000 de ani. În comparație, ca interval de timp este o nimica toată. Înainte nu știam ce sunt alea cereale, cum să le consumăm. De ce? Nu știam să le metabolizăm.
Spre deosebire de proteinele de origine animală, chiar și crude, nu avem nicio problemă, la cereale a trebuit să învățăm. O dată să le măcinăm, pentru că altfel bobul de cereală este indigest, aviz mâncătorilor de semințe, că nu avem enzimele necesare, și apoi, obligatoriu, tot de înseamnă amidon, făinos, gluten, ele trebuie tratate termic.
Dacă noi am mâncat amidonul crud, acela este laxativ, nu se poate metaboliza, nu se poate absorbi.
Cartoful nu ai cum să îl mănânci crud, pentru că nu se poate metaboliza. Și atunci, trebuie să fie fiert sau copt, tot ce înseamnă amidon din cereale, iar glutenul este o proteină din cereale, care ar trebui să fie ca procent, undeva până în 10 la sută. Iar noi acum urcăm până la 25 la sută.
De ce? Pentru că, iarăși este o realitate pe care nu vrem să o luăm în considerare, există țări în lume care nu au proteină animală, iar ei, ca să nu facă malnutriție, iau proteina din cereale”, a mai explicat Mihaela Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu