Nutriționistul Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă celor care aleg Granola la micul dejun: ”nu vă lăsați seduși de aspectul lor inofensiv și de textura crocantă”.
Publicitate
Cerealele și fulgii de cereale sunt o sursă importantă de fibre, de care organismul are nevoie pentru o bună stare de sațietate, dar și pentru un tranzit intestinal sănătos.
Nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția cu privire la consumul de Granola, o combinație care poate să vă pună în pericol silueta, mai ales dacă vă aflați la dietă.
”Granola = fulgi de cereale+ zahăr+ grăsime
Când vine vorba despre cerealele de mic dejun, țineți cont că este o mare diferență între Granola și fulgii de porumb/ovăz. În funcție de producător și de sortimentul ales. numărul de calorii poate varia de la simplu la dublu datorită conținutului de fructe uscate, zahăr și grăsime.
Ce este Granola? Cereale amestecate cu zahăr și ulei, care sunt rumenite la cuptor. Spre deosebire de fulgii de cereale simpli, care se obțin prin expandare cu căldură, în Granola avem în medie 8 g de grăsime și 10 g de zahăr adăugat. Există și variante “îmbogățite” cu oleaginoase (nuci, migdale semințe) sau fructe uscate, deci nu vă mirați dacă conținutul caloric depășește 400 cal/100g
Nu vă lăsați seduși de aspectul lor inofensiv și de textura crocantă, Granola este mai degrabă o prăjitură decât un produs făinos. Și la dimensiunea porției ne putem păcăli ușor, Granola este mai grea și mai densă față de fulgii de porumb/ovăz, deci aceeași porție corectă de 50 g va părea mai mică.
Deși Granola este percepută ca o variantă sănătoasă pentru un mic dejun echilibrat, eu vă recomand să fiți vigilenți și să citiți cu atenție eticheta, este departe de a fi un produs dietetic”, a scris dr. Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.
Citește și: Mihaela Bilic, 3 secrete pentru un Rizotto reușit: Ne place tuturor, este cremos și delicios
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu