Mihaela Buzărnescu a jucat în primul tur de la Charleston, SUA, cu Magdalena Frech.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat cu emoţii în runda a doua a turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 823.000 de dolari, după ce a întrecut-o pe poloneza Magdalena Frech cu 6-1, 4-6, 7-5. Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), a 12-a favorită, a obţinut a doua sa victorie din 2019 (în 12 partide) după două ore şi 9 minute de joc, în faţa unei adversare venite din calificări (21 ani, 182 WTA).
Mihaela Buzărnescu a început în forţă şi a condus cu 5-0, poloneza nereuşind decât două puncte în primele patru ghemuri ale confruntării. Românca a început să greşească destul de mult pe finalul setului, dar a salvat trei mingi de break şi a reuşit să se impună cu 6-1. Frech a avut un start bun în setul secund, facilitat şi de erorile în serie comise de Buzărnescu, astfel că a condus cu 2-0. Mihaela a alternat momentele bune şi altele lipsite de inspiraţie, iar scorul a arătat acest lucru, 2-2, 4-2, 4-4, 6-4. Jocul a avut aceeaşi configuraţie şi în debutul setului decisiv, când poloneza a condus cu 3-0 şi 4-1. Deşi a continuată să comită erori neforţate, Buzărnescu a restabilit egalitatea, 4-4, iar la 5-5 a reuşit un break care s-a dovedit a fi foarte important pentru soarta partidei, câştigând cu 7-5. Buzărnescu a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, iar Frech 3 aşi şi 3 duble greşeli.
Românca şi-a asigurat un cec de 5.050 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund cu americanca Lauren Davis (25 ani, 184 WTA), venită şi ea din calificări, învingătoare în primul tur în faţa belgiencei Ysaline Bonaventure cu 6-4, 0-6, 6-2.
Citește și:
Donald Trump, "100%" pregătit să închidă frontiera cu Mexicul
Bianca Andreescu, noul super-star al Canadei. Cum a fost primită
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu