Mihaela Buzărnescu (179 WTA) a fost învinsă de Paula Badosa Gibert (44 WTA), cu 6-0, 6-4, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Belgrad, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a pierdut primul set fără drept de apel (0-6), dar şi-a revenit în actul secund şi a condus cu 3-1, însă a pierdut trei ghemuri la rând (3-4). Mihaela Buzărnescu a reuşit să egaleze, 4-4, dar Paula Badosa a câştigat ultimele două ghemuri şi meciul.
Situaţia este egală în meciurile directe, 2-2. Buzărnescu a câştigat cu 3-6, 7-5, 6-0 în 2015, în sferturi, la Westende (Belgia), şi cu 7-6 (3), 3-6, 6-1, în 2017, la Getxo (Spania), în sferturi. Badosa a obţinut prima victorie în 2016, în primul tur la Rio, cu 3-6, 6-1, 6-2.
Buzărnescu va primi un cec de 3.675 dolari şi 30 de puncte WTA pentru participarea sa la turneu.
Turul I
Viktoria Tomova (Bulgaria) - Lola Radivojevic (Serbia) 6-2, 6-3
Reka-Luca Jani (Ungaria) - Tereza Martincova (Cehia) 6-2, 0-6, 7-5
Ana Kalinskaia (Rusia) - Kristina Mladenovic (Franţa/N.6) 6-0, 7-6 (8/6)
Ajla Tomljanovic (Australia) - Ivana Jorovic (Serbia) 6-4, 6-3
Rebecca Peterson (Suedia/N.7) - Nina Stojanovic (Serbia) 5-7, 6-1, 6-0
Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Xiyu Wang (China) 6-7 (6/8), 6-0, 6-2
Kamilla Rahimova (Rusia) - Olga Danilovic (Serbia) 6-2, 6-4
Ana Konjuh (Croaţia) - Alison van Uytvanck (Belgia) 6-2, 1-6, 7-5
Turul II (optimi)
Paula Badosa (Spania/N.4) - Mihaela Buzărnescu (România) 6-0, 6-4
Nadia Podoroska (Argentina/N.5) - Oceane Dodin (Franţa) 6-2, 6-3
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News