Examenul de la Limba română de la Evaluarea națională a declanșat un scandal, care este departe de a se fi stins. În acest context, Mihaela Guna, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a declarat pentru De Ce News că subiectele date si care fac obiectul discuțiilor nu sunt de un grad de dificultate ridicat. Controversa este legată de identificarea tipului subordonatei dintr-o frază, unde elevii trebuiau să aleagă dintre variantele atributivă, predicativă şi subiectivă.
După După dezbaterile pe reprezentativitatea României la Consiliul European de la Bruxelles, la ora actuală, subiectul cel mai dezbatut de circa zece la sută din populația țării este "subiectiva" de la proba de limba română de la evaluarea națională.
Forumurile sunt pline de comentarii, profesorii se contrazic, părinții se ceartă cu profesorii în care au pompat bugetele familiei la meditații, elevii au deschis petiții pentru modificarea baremelor de corectare.
Pe fondul acestor controverse, Mihaela Guna, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a făcut pentru DeCe News câteva considerații legate de proba de la Limba română.
”1. Textul de la subiectul nr.1 este foarte greoi, cuprinde foarte multe neologisme, greu accesibile multor copii, mai ales din mediul rural. Din fericire, cerința referitoare la avantaje și dezavantaje este simplă și se poate scoate relativ ușor din context. De fapt, cam asta se și urmărește cu acest subiect. Probabil copiii s-au speriat puțin citind textul, fără să analizeze cerința.
2.Propoziția subordonată, pct.3. Varianta corectă este "c" și este un exemplu tipic de propoziție subiectivă . Din păcate, profesorii care vin cu diferite interpretări incorecte trezesc aceste nemulțumiri nejustificate ale părinților. Din punctul nostru de vedere, al FNAP-IP, acest subiect nu ridica probleme absolut de loc. Este în programa școlară, conține toate elementele studiate ale unei propoziții subiective (înaintea predicatului, introdusă prin ceea ce, răspunde și la întrebarea care se pune unui predicat ca să afli subiectul: cine, ce este...).
Nu găsim petiția justificată și, mai ales, nu înțelegem de ce este încurajată de cadrele didactice de specialitate. Probabil, sub influența emotiilor, părinții au impresia că tot ce este mai greu s-a întâmplat copilului său nedreptățit”, a concluzionat doamna Gună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News