Ziua aniversară a început dis-de-dimineață la Antena 1 cu cei mai iubiți matinali, familia „Neatza cu Răzvan și Dani", care au fãcut spectacol la înãlţime cu ocazia a 25 de ani de existență a postului de televiziune.
Invitați de colecție și-au unit forțele pentru a aduce în casele oamenilor spiritul aniversar, iar Raluka și Ana Baniciu au fost primele care au deschis spectacolul matinal, cu multă energie și voie bună. Pentru a marca momentul deosebit, Dan Capatos a venit în formulă completă cu colegii săi de la XNS, iar alături de frumoasele știriste de la Observator, Iuliana Pepene și Viviana Sposub, s-au întrecut în jocuri haioase și au rememorat cele mai frumoase momente de când lucrează în televiziune.
Ca de obicei, Vlăduț a "îndulcit" cu delicii culinare, iar Pepe, îndrăgitul cântăreț, a oferit un cadou special la aniversarea de un sfert de secol, cântând în premieră o piesă ce urmează a fi lansată săptămâna viitoare. Dimineața a continuat cu materiale speciale, legate de istoria Antenei 1 și de istoria "Neatza cu Răzvan și Dani", iar matinalii au vizionat cele mai frumoase momente din platou, momente ce au făcut istorie.
Mihaela Rădulescu a transformat ediția aniversară într-una de neuitat, iar Răzvan și Dani au întâmpinat-o cu brațele deschise. După ce a vorbit despre etapele pe care le-a traversat de-a lungul timpului în televiziune, vedeta a făcut și o mărturisire: "Cu Antena 1 a fost un fel de dragoste la prima vedere". Momentul său a continuat alături de magicianul Johannes, care a inclus-o în trucurile sale spectaculoase de iluzionism, reușind să o facă să leviteze în platou.
Și pentru că nicio ediție specială nu poate fi completă fără cel de la care Răzvan și Dani au preluat "Neatza" pe semnătură, Horia Brenciu a fost și el prezent în platoul matinalilor, la fel de energic ca întotdeauna. Ziua a fost cu atât mai specială pentru acesta, căci la 25 de ani de Antena 1, vedeta a împlinit și 25 de ani de carieră, tocmai de aceea nu a ratat momentul de a cânta o piesă prin care a urat un sincer "La mulți ani!". Și frumoasa cântăreață Lidia Buble a asigurat un moment special, încălzind inimile telespectatorilor cu o interpretare emoționantă a ultimului său hit.
Dimineața a fost una plină de distracție de voie bună, iar vedetele invitate au sărbătorit în direct, rememorând momente speciale din toți cei 25 de ani de existență a postului Antena 1, ca mai apoi să întrețină atmosfera la înălțime prin cele mai savuroase jocuri și provocări, toate acestea doar în platoul "Neatza cu Răzvan și Dani".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu