Mihaela Rădulescu a rupt tăcerea despre fiul ei.
Mihaela Rădulescu este cea mai fericită mamă și nu ezită să spună asta din toată inima.
Ayan, fiul ei, a împlinit 17 ani, iar vedeta a publicat un mesaj emoționant alături de fotografii împreună.
Mihaela Rădulescu trăiește de mai bine de 5 ani la Monaco, iar fiul ei învață în SUA, motiv pentru care, în fiecare toamnă este nevoit să plece la studii.
Vedeta de la Pro TV recunoaște că deși mai e puțin până Ayan va împlini 18 ani, s-a obișnuit cu momentul în care fiul ei trebuie să plece iar la școală, dar și cu "golul" care rămâne în camera sa după plecarea lui.
"Mă antrenez pentru plecarea lui de acasă. El a plecat deja la o altă școală, în America, și deja primul pas e făcut. Deja sunt obișnuită cu goliciunea din camera lui și din casă, dar vine în fiecare vacanță, mă duc destul de des și eu în vizită. Încet-încet mă pregătesc mai mult eu decât el de plecarea lui de acasă pentru că întotdeauna e mai greu pentru părinți, pentru ei e simplu și oricum sunt cuceriți de tot ce li se întâmplă. Mă antrenez, sunt pe drumul cel bun, reușesc să supraviețuiesc câteodată și o lună fără el, e foarte greu, dar încerc", a declarat Mihaela Rădulescu, pentru evz.ro.
Vedeta a povestit că a realizat, la un moment dat, cât de mare s-a făcut băiatul ei, iar din acel moment a fost nevoită să se obișnuiască cu faptul că Ayan nu mai este un copil.
"Am început mai demult să simt că s-a făcut așa mare. Din momentul în care m-a depășit la înălțime și am început să mă tot uit în sus. Cumva noi, mamele, tot avem senzația că ei încă trebuie să mai fie mici, acolo undeva. Între timp nu mai pot să-l iau în brațe așa mult, când stau lângă el văd un picior măsura 44, adică toate schimbările astea, deși se întâmplau acolo în timp, le vezi așa parcă dintr-o dată (...) Sigur că am nostalgia în care tot mă gândesc ce mișto era când mic sau ce dor îmi e să mai pot să-l strâng în brațe. E o altă etapă, trece și nostalgia, privesc cu toată atenția ce se întâmplă cu el la vârsta asta, ce îi place, cine e, începe să-și contureze personalitatea de om mare. E la fel de fascinantă și etapa asta, doar că e un pic mai dură pentru mamele ca mine, care sunt obișnuite să fie acolo la smotoceală permanentă", a mai spus vedeta.
Mihaela Rădulescu este o mamă dedicată și a dorit să-i acorde cea mai bună educație fiului ei, motiv pentru care a dezvăluit modul în care a încercat să-și ghideze fiul.
Pe când avea doar 14 ani, vedeta a decis să-și ducă fiul într-un centru de dezintoxicare, pentru a-i arăta cât de mult rău îi pot face drogurile unui om. Mihaela Rădulescu a considerat că este mai bine să-l ducă și să vadă totul cu ochii lui, un lucru pe care nu l-ar fi învățat școala.
"Când avea 14 ani, am făcut o plimbare inițiatică cu el într-un centru de dezintoxicare, în aripa cea mai cruntă, a drogaților în sevraj. Sunt oameni și copii și tineri care se dau cu capul de calorifer. E un spectacol care te face să vomiți. Nu vrei să te apropii de droguri. Voiam să vadă ce înseamnă dependența de droguri și viață distrusă. I-am zis, te rog, știu că e dur. Vreau să vezi ce se întâmplă. Cred că am făcut un lucru bun! Reacția lui de după a fost egală cu a mea când am vizitat Auschwitz-ul", a povestit Mihaela Rădulescu într-un interviu pe Youtube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News