Mihaela Rădulescu a făcut dezvăluiri despre divorțul de Elan Schwartzenberg.
Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate vedete de la noi, iar pe lângă cariera de succes pe care a făcut-o în televiziune, aceasta are și o familie cu care se mândrește.
Invitată în podcastul găzduit de Amalia Enache, Mihaela Rădulescu a făcut dezvăluiri despre divorțul prin care a trecut cu tatăl fiului ei, Ayan și despre mutarea din România.
După divorțul de Elan Schwartzenberg, în anul 2008, Mihaela Rădulescu spune că și-a dorit ca fiul ei să aibă o copilărie normală, așa că fostul soț a decis să meargă în Monaco.
Și chiar dacă plecarea avea să pună punct problemelor, acestea nu s-au oprit, pentru că Mihaelei Rădulescu avea să apeleze la psihologi.
"Decizia de a pleca a fost luată pentru Ayan, eu n-am vrut să-mi cresc copilul aici. Când am luat decizia să plecăm, noi aici nu aveam liniște, era perioada cu divorțul. Ăla a fost momentul în care am discutat cu tatăl copilui. A fost un sacrificiu pe care am decis să-l fac, nu m-am mai gândit la mine.
Mi-am dorit ca fiul meu să aibă o copilărie normală. I-am zis tatălui copilului atunci că eu nu pot să cresc copilul aici, pentru el, nu pentru mine. Nici nu știam unde o să plec. A fost decizia tatălui lui să mergem în Monaco, pentru că avea prieteni acolo.
Am fost la psiholog. Am simțit nevoia să abordez un prieten psiholog. Mă mutasem într-o țară nouă și nu-mi găseam locul. Simțeam că nu mă puteam adapta în Monaco. Nu voiam nici să-mi fac prietenii false", a declarat Mihaela Rădulescu.
Mihaela Rădulescu a mărturisit că uneori regretă că Ayan nu a crescut într-o familie funcțională, cu părinți care să aibă o relație de iubire și că și-ar fi dorit să nu destrame căsătoria cu Elan Schwartzenberg.
"În a doua săptămână în Monaco merg în parc cu copilul. Atunci am realizat că copilul meu este liber.
Recunosc că mi-ar fi plăcut să fi avut mai multă înțelepciune și să nu destram căsătoria cu tatăl copilui. Are legătura cu copilul. Mi-aș fi dorit ca el să crească în bula asta, unde mama și tata sunt prezenți mereu", a completat ea.
Mihaela Rădulescu este o mamă dedicată și a dorit să-i acorde cea mai bună educație fiului ei, motiv pentru care a dezvăluit modul în care a încercat să-și ghideze fiul.
Pe când avea doar 14 ani, vedeta a decis să-și ducă fiul într-un centru de dezintoxicare, pentru a-i arăta cât de mult rău îi pot face drogurile unui om. Mihaela Rădulescu a considerat că este mai bine să-l ducă și să vadă totul cu ochii lui, un lucru pe care nu l-ar fi învățat școala.
"Când avea 14 ani, am făcut o plimbare inițiatică cu el într-un centru de dezintoxicare, în aripa cea mai cruntă, a drogaților în sevraj. Sunt oameni și copii și tineri care se dau cu capul de calorifer. E un spectacol care te face să vomiți. Nu vrei să te apropii de droguri. Voiam să vadă ce înseamnă dependența de droguri și viață distrusă. I-am zis, te rog, știu că e dur. Vreau să vezi ce se întâmplă. Cred că am făcut un lucru bun! Reacția lui de după a fost egală cu a mea când am vizitat Auschwitz-ul", a povestit Mihaela Rădulescu într-un interviu pe Youtube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu