Mihaela Rădulescu va dansa, vineri seara, pentru un caz umanitar în cea de-a treia ediţie a noului sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", difuzată la Pro TV, de la 20.30. Pe platoul emisiunii, după 14 ani de la despărțire, Mihaela Rădulescu se va afla față în față cu fostul soț, respectiv Ștefan Bănică jr, unul în calitate de gazdă, celălalt în calitate de invitat.
"Dansez pentru visul unui copil talentat, a cărui poveste m-a chircit de durere… Aşa cum mi se întâmplă de câte ori aud că un copil strigă de dorul mamei lui şi că se zbate în nevoi inimaginabile. Sper să găsim împreună o cale să-l ajutăm şi, dacă de dansul meu depinde, atunci să ştiţi că voi dansa grozav, numai să ştiu că acest copil va zâmbi fericit, în braţele mamei lui şi că familia lui va avea o viaţă mai bună", a promis Mihaela.
Mihaela Rădulescu dansează pentru Sabin Cojocaru, în vârstă de 14 ani, din Dorohoi. Pasionat de dans, Sabin a luat contact cu această formă de artă pe când avea doar cinci ani. A învăţat singur mişcări de dans care mai de care mai spectaculoase urmărindu-şi la televizor artiştii preferaţi, iar mai apoi a fost remarcat de un coregraf în cadrul unui eveniment. Este fan înfocat al lui Michael Jackson şi îşi doreşte să poată dansa într-o zi la fel ca el. Talentul nu l-a ocolit nici pe fratele lui mai mic, Iustin, care face beatbox. Pe lângă faptul că vrea să danseze cu orice preţ, Sabin vrea să îşi ajute tatăl, bolnav de hernie de disc, şi să o aducă pe mama sa, plecată în Italia, înapoi acasă. Mama a trimis bani în ţară doar în primele luni în care a fost plecată, apoi le-a spus că nu se mai descurcă nici ea. De atunci, păstrează legătura tot mai rar, iar lui Sabin îi este tare dor de ea şi îşi doreşte enorm să revină acasă. Din ajutorul social pe care îl primeşte, 230 de lei, tatăl băieţilor trebuie să plătească toate cheltuielile casei şi să asigure mâncarea pentru toţi trei, lucru imposibil de realizat dintr-o sumă atât de mică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu