Juratul Mihai Bendeac mărturisește sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor că are o slăbiciune aparte pentru una dintre colegele sale din lumea artistică.
"Ea este una dintre cele mai puternice fantezii în lumea noastră, a actorilor! Este considerată această superbitate absolută! E frumoasă și e mișto ea, așa! Cred că ea este foarte aproape de cum ar putea sa fie o femeie la care să spun:. Cred că ea ar trebui studiată, e ireală!", a mărturisit actorul.
Despre ce actriță este vorba, telespectatorii pot afla mâine seară, de la ora 20.00, la Antena 1, când Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată.
Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News