Gigel Frone a revenit pe scenă, la iUmor. Momentului lui a stârnit hohote de râs.
Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Gigel Frone a venit pe scenă la iUmor cu chitara care l-a făcut celebru și i-a amuzat pe jurați cu piesele interpretate.
Delia s-a ridicat de la masa juriului și a mers lângă el să danseze.
Gigel Frone a interpretat mai multe piese, iar Delia a mers lângă el și a dansat pe scenă, timp în care acesta i-a luat mâna și i-a pupat-o.
"Îmi pare rău, Delia, dar succesul de la iUmor vine și cu momente umede" i-a spus Cheloo Deliei după ce Gigel Frone i-a pupat mâna.
Gigel Frone l-a făcut pe Mihai Bendeac să râdă cu lacrimi atunci când a aflat că s-a făcut regizor de film și i-a propus să joace în pelicula sa.
"Sunt Gigel Frone și mulți mă cunosc. Vine unul, vine altul hai să facem o poză. Da, de ce nu? Am venit la iUmor aș vrea să cuceresc lumea, pe Delia. Eu sunt amuzant, în carne și oase. Glume nu știu. Dar mai bine să fiu luat ca o glumă ca persoană eu", a spus Gigel Frone înainte să urce pe scenă.
"El pe note nu a fost rău, a cântat în felul lui", a spus Mihai Bendeac când a început să cânte.
"Domnule sunteți magic. Ați călătorit vreodată cu avionul?", l-a întrebat Cheloo.
"Da, în Franța, am filmat acolo", a răspuns Gigel Frone.
"La un moment dat mă simțeam ca în Centrul Vechi, după ce am băut ceva", a spus și Mihai Bendeac.
"A fost un adevărat concert. Am fost anunțat acum că dacă deschidem ziarul monden ești pe prima pagină. Din ce motiv? Cică ai locui la hotel", a mai spus Mihai Bendeac.
"Da, acolo locuiesc. Păi unde altundeva să stau?", i-a răspuns Gigel Frone.
"Înseamnă că stai bine", spune Delia.
"Ai putea să te prezinți?", îl întreabă Mihai Bendeac
"Sunt Gigel Frone, e prima dată când am apărut pe scena iUmor, dar mai e ceva. M-am făcut și regizor propriu, Bendeac. Regizez un film de epocă-mister istoric. Scrie pe google Gigel Frone motor acțiune", a fost replica ce l-a făcut pe Mihai Bendeac să izbucnească în râs minute în șir.
"40 de minute cu acest greiere a fost o adevărată plăcere pentru colegii mei. Nu vreți să știți", a mai spus Cheloo.
Jurații au apreciat momentul lui Gigel Frone și i-au dat 2 voturi de DA și unul de NU, cel dat de Cheloo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News