Mihai Bendeac, în lacrimi: Nu am plâns de zece ani în public

Mihai Bendeac se lasă copleșit de emoții în cea de-a șaptea ediție X Factor, difuzată marți seara, de la ora 20.00, la Antena 1. Unul dintre concurenți reușește să-l impresioneze atât de tare, încât acesta izbucnește în lacrimi, în ciuda încercărilor disperate de a se abține.

Alegeri prezidentiale 2024

Păi ce faci, mă? Nu ai zis că tu nu plângi decât acasă?”, îl întreabă Vlad Drăgulin, absolut surprins de reacția colegului său.

Nu am plâns de zece ani în public. Nu știu, copilul ăsta a făcut el ceva și a dărâmat un zid”, mărturisește Mihai Bendeac, în culisele X Factor.

Cine este concurentul care îl sensibilizează atât de tare pe Mihai Bendeac și cum vor reacționa jurații, telespectatorii vor afla marți seara, numai la Antena 1.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” este unul plin de surprize încă de la început. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică.

Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în fiecare marți, de la 20:00, la Antena 1.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel