Mihai Bendeac și Cheloo sunt intrigați de ținuta Deliei la ”iUmor”.
Mihai Bendeac și Cheloo sunt surprinși de aparițiile Deliei, care este de fiecare dată pata de culoare de la pupitrul juraților. Una dintre ținutele sale a atras atenția celor doi colegi mai mult decât oricare alta. Fie că este vorba de o ținută colorată, de un machiaj excentric sau de un accesoriu, Delia știe cum să iasă în evidență.
Așa s-a întâmplat în cazul unei ținute pe care artista a completat-o cu un turban auriu. "De ce investești în machiaj, în păr, dacă apoi îți pui așa ceva în cap? Mă hipnotizează trandafirul din fruntea ta, arăți ca o bomboană de brad din '82", i-a spus Cheloo amuzat colegei sale.
Mihai Bendeac i-a luat apărarea. "Arăți foarte bine, ai stil", a spus actorul.
Ce i-a răspuns Delia colegului său Mihai Bendeac telespectatorii pot afla duminică, de la ora 20.00, în ediția cu numărul 12 a emisiunii "iUmor".
Ediție importantă
Cea de-a 12 ediție "iUmor" din acest sezon este și ultima în care telespectatorii au ocazia de a-și vota preferații. Pe 20 mai, telespectatorii au ocazia de a revedea cele mai tari momente, urmând ca duminică, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor decide cine este câștigătorul "iUmor" din acest sezon!
La finalul fiecărei reprezentații, cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up" pentru „DA" şi „Thumbs Down" pentru „NU", iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
VEZI ȘI Bendeac, mesaj FURIBUND. Buzăianu l-a pus la punct
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA" de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor", creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.
[citeste si]
Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia "iUmor", va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu