Mihai Betelie, prim-procurului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi secretarului general al Primăriei Sectorului 1, Bogdan Grigorescu, au fost arestaţi preventiv, prin decizia definitivă a ÎCCJ de joi noapte.
Instanţa supremă a admis recursul DNA împotriva hotărârii din 20 ianuarie a Curţii de Apel Bucureşti, din 20 ianuarie, prin care cei doi au fost lăsaţi în libertate, şi a dispus emiterea de mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Betelie şi Grigorescu.
Instanţa supremă a judecat, joi, recursul DNA împotriva hotărârii din 20 ianuarie a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins propunerea de arestare preventivă a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Mihai Betelie, şi a secretarului general al Primăriei Sectorului 1, Bogdan Grigorescu. Hotătârea Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată şi de Betelie, care a solicitat ridicarea interdicţiei de a părăsi Capitala.
Reprezentantul DNA a solicitat admiterea contestaţiei şi arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile. Procurorul a susţinut că din probele de la dosar reies indicii temeinice că Betelie şi Grigorescu au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi. Totodată, cei doi sunt persoane instruite în domeniul dreptului, ştiau rigorile legale, însă au profitat de funcţiile deţinute pentru a favoriza firma pe care o deţineau.
În ultimul cuvânt, procurorul suspendat Mihai Betelie a susţinut că nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, susţinând că nu neagă faptul că şi-a deschis o firmă, însă consideră că nu este o faptă penală, ci o abatere disciplinară. Mai mult, Betelie a susţinut că avea de gând să iasă din magistratură, deoarece era conştient de "vădita incompatibilitate" în care se afla.
Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurorii anticorupţie în cazul lui Betelie reiese că, în perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, inculpaţii Betelie Mihai, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretarul general al Primăriei Sectorului 1, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu privitoare la incompatibilităţi prevăzute în Statutul judecătorilor şi procurorilor şi, respectiv, în Legea administraţiei publice locale, şi au efectuat, prin persoane interpuse, activităţi financiare, ca acte de comerţ, participând totodată la administrarea SC Enviroservice SRL Bucureşti Bucureşti.
Procurorii anticorupţie susţin că cei doi s-au ocupat în fapt de administrarea societăţii (cu obiect de activitate achiziţionarea deşeurilor colectate selectiv în vederea reciclării) implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcţionarea acesteia, respectiv în relaţiile cu partenerii de afaceri, selecţia de personal şi plata salariilor, achiziţii de utilaje şi plata acestora, relaţiile cu unităţile bancare, distribuţia mărfurilor, plata chiriei. Mai mult, Grigorescu ar fi finanţat activitatea firmei cu suma de 50.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu