EXCLUSIV  Mihai Chirica, atacat cu iaurt la Iași. Christian Ciocan spune că este foarte grav că nu s-a depus plângere penală

Purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, Christian Ciocan, a luat atitudine, într-un interviu exclusiv pentru DC News, față de incidentul în care a fost implicat primarul orașului Iași.

Ieri, de ziua Unirii Principatelor, primarul orașului Iași a fost în centrul unui incident nefericit. Aflat la ceremoniile cu prilejul zilei de 24 Ianuarie Mihai Chirica a fost atacat cu iaurt de un protestatar (vezi mai multe AICI).

Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, a transmis un mesaj, în exclusivitate pentru DC News, despre implicațiile judiciare pe care acest gest le are:

„Ieri, primarul orașului Iași, domnul Chirica, a fost agresat cu iaurt de către un cetățean. M-a surprins reacția domnului primar, care nu se afla în acea piață în calitate de privitor, ci în calitate de oficial al municipiului și care a spus că nu va depune plângere. În primul rând, plângerea domniei sale nu e necesară pentru infracțiunea de ultraj, dar când cetățenii se află în exercitarea unei funcții publice, nu mai primează interesul subiectiv, primează cel obiectiv, valoarea de drept. În acest caz, aceasta este apărarea autorității publice, iar valoarea individuală e apărarea autorității primarului respectiv.

Prin faptul că domnia sa susține că nu depune plângere se acreditează ideea că oricine ar putea să facă așa ceva și că ar beneficia, nu de clemența legii prin magistrați, ci de o persoană sau alta în funcție de context. Acest lucru e foarte grav.

Totodată, domnul primar Chirica purta pe pieptul domniei sale unul dintre însemnele naționale, tricolorul țării. Faptul că respectivul cetățean a aruncat cu iaurt pe tricolorul statului român reprezintă o ofensă adusă unor însemne. Dacă domnul primar nu a luat în calcul aceste lucruri, ci doar persoana domniei sale, este cu atât mai grav“, a punctat Ciocan.

Declarațiile primarului sunt nepotrivite

„Ca Federație formată din polițiști și care am afirmat că suntem la dispoziția instituțiilor și nu împotriva cetățenilor, considerăm că declarațiile domnului Chirica sunt mai mult decât nepotrivite și cerem ca instanța și organele judiciare să identifice persoana respectivă, să fie cercetată având în vedere contextul și, totodată, toate persoanele care au fost în acea piață și au văzut ce s-a întâmplat, trebuie audiate pentru că așa prevăd legile statului. Doar dacă cercetarea va fi făcută în acest mod, procurorii sau judecătorii se pot pronunța cu privire la vinovăție, la nevinovăție și cu privire la sancțiune sau la clasarea lucrării respective.

Organele judiciare trebuie să ofere un răspuns comunității, aici nu e vorba de opțiune, e vorba de obligație. De asemenea, trebuie să se pronunțe și față de declarațiile domnului Chirica, declarații făcute de o persoană în exercitarea funcției publice și care a fost victima unor infracțiuni“, a conchis Christian Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel