Mihai Chirica, în alt partid? Răpunsul primarului Iașiului

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a infirmat zvonurile conform cărora după excluderea din Partidul Social Democrat ar dori să intre într-un alt partid politic. 

Întrebat fiind de jurnalişti dacă ar fi fost contactat de alte partide politice pentru a adera la structura lor, primarul Mihai Chirica a declarat că este "primarul ieşenilor, nu primarul unui partid politic", menţionând în acest sens că "nici PNL şi nici un alt partid nu a încercat să mă racoleze". 

"Nu m-a contactat nici domnul Flutur, nici alte persoane pentru astfel de discuţii. Este doar o încercare, să spunem, a domnului de la PNL, să introducă teama. Din punctul meu de vedere nu poate face decât rău partidului să crezi că atunci când vrei să racolezi un om bun, hai să nu mă laud singur, ar fi un pericol pentru partid. Este un pericol doar pentru mintea celor care fug după scaune. Nici PNL şi niciun alt partid nu a încercat să mă atragă în curtea acestuia din motive, să spunem, electorale de viitor. Eu am un contract cu ieşenii, printr-un jurământ pe care l-am depus aici în această sală, cu mâna pe Biblie. Până când nu îmi voi respecta contractul cu ieşenii nu mă interesează nimic altceva. Sunt primarul lor, nu sunt primarul unui partid politic", a spus Mihai Chirica. 

Excluderea, din luna februarie 

Reamintim că în cursul lunii februarie, CExN al PSD a decis excluderea din partid a primarului Iaşiului, Mihai Chirica. Măsura a fost luată întrucât edilul ieşean şi-a arătat susţinerea faţă de Guvernele Grindeanu şi Tudose, precum şi din cauza criticilor aduse conducerii PSD în spaţiul public prin intermediul mass-media. Odată cu Mihai Chirica au fost excluşi din partid şi viceprimarul Gabriel Harabagiu şi preşedintele executiv al Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi, Sorin Iacoban, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel